Vedete: Alina Puşcaş, de la „Narcisa sălbatică”, la „Te cunosc de undeva”

.

Pe vedeta Antenei 1 o aşteaptă un an plin! Pe lângă noile proiecte de televiziune, Alina urmează să se mărite cu logodnicul ei, Viktor. Planurile de nuntă încă sunt în desfăşurare, iar Alina ne dă toate detaliile. Ca bonus, ne spune secretul prin care orice dorinţă devine realitate.
Fosta Narcisă din telenovelă a crescut frumos. Alina Puşcaş (29 de ani) a reuşit să fenteze eticheta „fata aceea sexy care a apărut topless într-o telenovelă românească şi atât“ şi şi-a construit o carieră solidă în televiziune. Unul dintre show-urile pe care le prezintă la Antena 1 – „Te cunosc de undeva“ – tocmai a fost recompensat cu premiul pentru Cea mai bună emisiune de divertisment la Gala Premiilor TVmania. Iar concurenţa n-a fost deloc de neglijat. Acum, că am cunoscut-o mai bine pe Alina, i-aş spune nu vedeta, ci, mai degrabă, „fata din vecini“: n-ai cum să n-o placi din prima. E vorbăreaţă şi cooperantă şi reuşeşte să-ţi
transmită din optimismul şi energia ei, despre care mi-a povestit că şi le cultivă. Cum? Are ea o teorie: e convinsă că, dacă-şi doreşte ceva foarte mult şi crede în acel lucru din toată inima, atunci visurile i se împlinesc. Şi nu pare deloc vreo naivă sau vreo pasionată de misticism când îmi spune asta. Nu, e o persoană cu picioarele foarte bine înfipte în pământ, conştientă de atuurile şi defectele ei, pe care ştie să şi le exploateze în aşa fel încât să-i dea cu plus. Când îmi dă exemple despre felul în care i-a evoluat viaţa, n-am cum să nu mă încred şi eu în „reţeta“ ei. În urmă cu câţiva ani, a făcut o listă cu cele mai râvnite lucruri, iar acelea au ajuns la ea, într-un fel sau altul. O listă adevărată, scrisă pe hârtie. „Dacă-ţi spun câte dorinţe mi s-au împlinit dintre cele puse pe listă acum cinci ani, te sperii! N-o să mă crezi!“,
îmi spune Alina, făcând ochii mari. Şi-a dorit să fie artistă, i-a ieşit! Şi-a dorit să cânte – şi asta s-a întâm-
plat – în serialul „Narcisa…“, unde a interpretat melodia de pe generic.
Şi-a dorit o maşină anume, un apartament într-un cartier anume – totul s-a potrivit, le are! Şi-a dorit un bărbat frumos şi tolerant. Viktor Bieltz, un brunet cu ochii verzi, a apărut în viaţa ei şi urmează să se căsătorească în primăvara lui 2013!

Punct şi de la capăt

După ce serialul „Narcisa sălbatică“ s-a încheiat, Alinei i-a fost teamă să nu fie scăpată din vedere şi să rămână pe tuşă până cine ştie când. Sau, mai rău, să nu rămână exact cum spuneam la început, „fata aceea care s-a dezbrăcat în teleno-velă“. Îşi aminteşte de momentele în care era doar o aspirantă, dar şi de perioada intermediară, când serialul în care se afirmase luase sfârşit şi nu se întrevedea nimic nou la orizont. „Îmi tremurau picioarele la castinguri când mă gândeam câtă lume a venit acolo pentru acelaşi lucru ca şi mine. Nu ştiu dacă aveam ceva în plus. Poate că eram nouă, poate că eram genul de persoană cu care nu lucrezi greu…“ Timp de un an şi ceva, cât au durat filmările, platourile de televiziune i-au devenit a doua casă. Serialul a avut succes, dar finalul era inevitabil. După ce trecuseră deja şase luni de la terminarea producţiei, fără un proiect nou, vigoarea Alinei începuse s-o trădeze puţin. „Noroc că-l aveam  lângă mine pe Viktor, care mă ţinea cu picioarele pe pământ. Dupa terminarea „Narcisei“, îmi spunea: «Nu dispera! Ai timp pentru tine!» Eu intrasem într-o oarecare depresie, eram panicată că nu ştiam dacă voi face ceva în domeniul ăsta. Am apărut în serial şi după aia, gata! A fost o încercare, ceva n-a mers… Exista teama asta, dar el m-a încurajat să profit de momentele libere să citesc, să mă relaxez, să am grijă de mine şi-mi repeta mereu: «Doreşte-ţi aşa cum ai făcut-o şi până acum! Doreşte-ţi foarte mult!» Ştiu că poate părea un clişeu, dar am citit cartea şi am văzut şi filmul «The Secret» şi chiar func-
ţionează teoria redată! Am aplicat-o şi cred în continuare în ea.“

De la muncă, la nuntă

Ei bine, soarta chiar a jucat în favoarea ei şi s-a ales nu cu una, ci două emisiuni de divertisment, ambele în prime-time: „Te cunosc de undeva“ şi mai noua „Top Chef“, al cărei final îl puteţi urmări zilele acestea. Iar de la sfârşitul lui ianuarie, revine cu un nou sezon „Te cunosc de undeva“. Şi, între timp, trebuie să se ocupe şi de organizarea cununiei cu logodnicul ei neamţ, Viktor Bieltz, cu care e împreună de trei ani şi jumătate. La primăvară, se vor căsători civil, dar cununia religioasă şi marea petrecere o lasă pentru 2014. „Iniţial, voiam să ne căsătorim în Germania, dar acum ne gândim să mutăm nunta la Sibiu, oraşul în care m-am născut şi am crescut o vreme. Sibiul e şi un oraş romantic şi o să facem o ceremonie restrânsă; o să port o rochie specială, creată de Manuela Pungan (Manuri): rochia o să fie albă, dar cu inserţii din piele, ceva mai „rock“. Surprinzător, şi mama Alinei se va căsători tot la primăvară, dar în America, iar ordinea nunţilor nu e stabilită încă. Numai evenimente importante se anunţă în viaţa vedetei!

A doua tinereţe la 30 de ani

Sunt curioasă dacă o fată frumoasă şi plină de viaţă ca ea a frânt multe inimi până acum şi dacă e la prima cerere în căsătorie. Alina îmi povesteşte că, înainte să-l în-tâlnească  pe Viktor, tocmai ieşise dintr-o relaţie de lungă durată, cu un bărbat mai în vârstă cu 13 ani decât ea. „Prima relaţie serioasă a durat opt ani şi jumătate şi n-a mai funcţionat pentru că el era foarte gelos. Mă iubea mult, dar a dus la extrem
iubirea şi era prea gelos, nu m-am mai simţit bine. Cred că şi el se aştepta la o ruptură. A intrat în viaţa mea când eu aveam 18 ani. Toată tinereţea, când ar fi trebuit să «rup» cluburile, să mă duc la munte, la mare cu prietenii, nu le-am trăit, am stat doar cu el. Aşa am devenit curioasă cum e să fii cu mulţi prieteni, să faci orice fel de glume… Mă simţeam ca o femeie de casă. În momentul  în care am plecat, am simţit că trebuie să-mi trăiesc un pic viaţa. Şi am făcut asta alături de Viktor, care nu are nicio oprelişte când vine vorba de distracţie, şi mă bucur.“

Cea mai romantică poveste de dragoste

Viitorii însurăţei s-au cunoscut la petrecerea unor prieteni comuni. Viktor îi era menit iniţial altei fete, dar a pus imediat ochii pe Alina, cu care a dansat toată noaptea, de i-a lăsat drept amintirepe picioare  nişte vânătăi de toată frumuseţea! A doua zi, s-au reîntâlnit pe Facebook (cum altfel?), el a invitat-o la altă petrecere şi, după trei zile, se mutaseră deja împreună. Sună ca-n filme, dar aşa arată şi întregul parcurs al Alinei de când a apărut în atenţia publicului. Şi nu mă mai miră, pentru că aşa trebuia să fie, doar totul era trecut pe „lista dorinţelor“, nu?
Iar povestea parcă desprinsă din romanele de dragoste nu se opreşte aici. După şase luni de relaţie, chiar de Crăciun, Alina era cerută în căsătorie cu inel şi toate cele. „Mi-a ascuns  inelul într-un iglu de pluş plin cu ursuleţi, iar unul dintre ei avea sub el o cutiuţă cu bijuteria. Când am văzut, am fost foarte emoţionată! Am zis «Da»> imediat! Nu se face altfel, fetelor! Doar nu puteam să refuz cadoul de Crăciun, nu??“, răspunde în hohote de râs viitoarea doamnă Bieltz. Puşcaş – Bieltz.

Următorul cincinal

Nu vreau să forţez soarta, dar nu mă pot abţine şi-o provoc pe Alina să mai facă, pe loc, o listă de dorinţe pentru următorii cinci ani. Ezită puţin, zâmbeşte şi-mi spune că lista e deja făcută şi mi-o împărtă-şeşte. Îşi doreşte foarte mult să joace în filme de cinema, în seriale, aşteaptă cu sufletul la gură vreo veste dinspre Antenă, cum că ar mai pune la cale o nouă producţie. „Mi-aş dori mult un film care să-mi dea şi mie o lecţie de viaţă. Tocmai asta am observat la mine: profesional, dacă ştiu ce am de făcut în contextul „X“, dacă sunt pusă  într-o situaţie anume, învăţ pe loc. Dacă am o scenă pe care nu mi-aş fi imaginat niciodată că aş fi putut s-o fac, când mă trezesc în faţa camerei, trebuie să mă descurc, trebuie să găsesc o soluţie, iar aceasta vine întotdeauna. Şi vreau să fiu muncită!“ Îşi doreşte să continue cu show-urile televiziune, lucru deja stabilit – ce-i al ei e pus deoparte. Şi mai enumeră: „2,4 milioane de euro în cont, nu ştiu de ce exact suma asta. Nenumărate vacanţe, o casă în Bucureşti, o casă în sudul Franţei, maşina visurilor mele – un Wiessman. Este făcut manual, e genial! Şi doi copii: un băiat şi-o fetiţă, blonzi amândoi. Fetiţei i-am ales deja numele: Victoria Eva Bieltz.“ E atât de sigură pe ea, că n-am cum să nu cred că dorinţele ei nu vor deveni realitate. „Eu am să aştept. O să se întâmple dacă îmi doresc cu adevărat!“

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton