Vanessa Kirby, care a interpretat-o pe Prințesa Margaret în serialul de succes al Netflix, „The Crown”, și jucătorul profesionist de lacrosse, Paul Rabil, s-au logodit, a declarat o sursă pentru Page Six. Cei doi sunt de doi ani împreună.
Prima oară s-a zvonit că Vanessa Kirby și Paul Rabil ar avea o relație când au fost văzuți ținându-se de mână plimbându-se prin New York, în octombrie 2022.
În noiembrie 2023, și-au făcut publică relația priontr-o postare pe Instagram, când Rabil, în vârstă de 39 de ani, supranumit „LeBron al lacrosse-ului”, a postat o serie de fotografii frumoase în care apărea alături de actriță și mesajul: „din momentul în care ne-am întâlnit prima dată în Des Moines, în jurul lumii și înapoi, viața este mult mai bună, mai plină de sens și mai frumoasă cu tine!”
Înainte de a-l cunoaște pe Pau, Vanessa Kirby, în vârstă de 36 de ani, a avut o relație cu Callum Turner, co-starul din filmul „Queen And Country”, din 2014. După separarea de actriță, Turner a ieșit cu starul pop Dua Lipa.
Relația dintre Vanessa și Callum s-a „răcit treptat”, se pare, în timp ce petreceau perioade lungi de timp departe unul de celălalt, lucrând la diferite filme, iar despărțirea a fost inevitabilă.
„Vanessa și Callum sunt ambele vedete în ascensiune în lumea actoriei și în ultimii câțiva ani au fost copleșite de oferte”, a declarat un insider pentru The Sun.
„Dar pe măsură ce carierele lor au luat avânt, relația a avut de suferit și s-a ajuns la despărțire. Este foarte trist pentru că au fost odată atât de apropiați. Au luat decizia dificilă de a merge pe drumurile lor separate și amândoi cred că este mai bine așa. Totul a fost amiabil – lucrurile pur și simplu nu mergeau” – a adăugat sursa.
Vanessa Kirby va juca rolul Sue Storm în viitorul „The Fantastic Four: First Steps” alături de starul din „Gladiator II”, Pedro Pascal. Ea a amia avut până acum apariții în „Mission: Impossible – Dead Reckoning Part One” și „Pieces of a Woman”.
Paul Rabil a mai trecut printr-o căsnicie
Paul Rabil s-a retras din echipa Boston Cannons în 2021. Acum este președintele și co-fondatorul Premier Lacrosse League și conduce companiile Rabil, care se axează pe promovarea sportului.
El a avut în trecut o relație cu actrița din „3 Body Problem”, Eiza González. Și a fost căsătorit cu o colega profesionistă de lacrosse Kelly Berger din 2014 până în 2017.