Teo Trandafir, verdict dureros despre pauza dintre Betty Salam și Cătălin Vișănescu: „Omul care a plecat nu este același cu omul care se întoarce”

.

Betty Salam și Cătălin Vișănescu au decis să ia o pauză de la relația lor după întoarcerea de la filmările pentru „Asia Express”. Decizia lor a fost comentată de Teo Trandafir și Ilinca Vandici în emisiunea acestora de la Kanal D2, „Follow Us!”.

Ce spune Teo Trandafir despre pauza dintre Betty Salam și Cătălin Vișănescu

În iulie 2024, în presă au apărut zvonuri potrivit cărora Betty Salam și-ar fi părăsit soțul pentru cântărețul de manele Iuly Neamțu. Fiica lui Florin Salam a negat aceste speculații și a afirmat că este dedicată exclusiv soțului ei, Cătălin Vișănescu, și copilului lor, Matthias. A confirmat însă că ea și Cătălin au luat o pauză. Această decizie a fost comentată de Ilinca Vandici și Teo Trandafir în emisiunea lor, „Follow Us!”, de la Kanal D2.

„Am citit acum câteva zile despre Betty Salam și Cătălin Vișănescu. Speculațiile spun că s-au separat, că Betty ar fi plecat de acasă, că au rămas cumva să negocieze sau să vadă dacă mai există cale de împăcare”, a spus Ilinca Vandici la Kanal D2.

Citește și: Betty Salam, planuri de nuntă cu Cătălin Vişănescu, chiar dacă s-au separat. „Sunt foarte complicată ca femeie”

„Eu nu cred în pauze de genul acesta”

„Eu nu cred în pauze de genul acesta. Dacă doi oameni locuiesc împreună și unul, la un moment dat, vrea un pic de distanță… Tu vrei să faci pauză și să reiei, doar că omul care a plecat nu este același cu omul care se întoarce. Ăla care așteaptă îl așteaptă pe ăla pe care îl știa, dar el nu o să mai vină vreodată la fel”, a concluzionat Teo Trandafir.

Prezentatoarea TV a subliniat că, deși intențiile lui Betty Salam de a-și salva căsnicia sunt bune, tânăra nu poate fi sigură de ce va urma. Speranțe pentru o împăcare există, însă situația rămâne incertă, consideră Ilinca și Teo. Betty și Cătălin nu sunt, însă, nici primul, nici ultimul cuplu care decide să ia o pauză. Fiecare familie știe ce este cel mai bine pentru ea.

Citește și: Cum arată casa în care locuiesc Betty Salam și soțul ei, Cătălin Vișănescu. Concurenții Asia Express dețin o vilă cu două etaje

Betty Salam, planuri de nuntă cu Cătălin Vişănescu, chiar dacă s-au separat temporar

În ciuda pauzei lor, Betty Salam și Cătălin Vișănescu mențin o legătură strânsă și continuă să comunice zilnic. Betty a explicat că pauza pe care au luat-o a fost o decizie comună, menită să le permită să se regăsească pe ei înșiși și să-și reevalueze relația.

Totodată, Betty Salam a explicat că legătura profundă și înțelegerea reciprocă pe care le are cu soțul ei sunt greu de replicat. Deși au luat decizia de a se separa temporar, aceasta nu a fost rezultatul unor certuri, ci al unei consultări mature și responsabile cu familiile lor.

Mai mult decât atât, Betty Salam și Cătălin Vișănescu și-au exprimat dorința de a se căsători, în ciuda faptului că în prezent sunt separați. Artista a mărturisit că legătura lor este prea profundă ca să fie deterioarată, iar pauza crede că le va permite să se regăsească și să-și întărească relația.

Citește și: Ce diferență de vârstă este între Betty Salam și soțul ei, Cătălin Vișănescu. Cei doi participă la Asia Express 2024

Cum gestionează Betty și Cătălin separarea în fața copilului

Un aspect esențial pentru Betty Salam și Cătălin Vișănescu este bunăstarea fiului lor, Matthias. Cei doi părinți se străduiesc să mențină o atmosferă stabilă și iubitoare pentru Matthias.

„Noi ieșim la masă împreună, ieșim în parc împreună, putem să stăm să dormim măcar o noapte, în aceeași casă, dar eu cu Matthias sau el cu Matthias… Nu o să îi dăm voie lui Matthias să simtă asta”, a spus artista.

Citește și: Laura Cosoi, dezvăluiri despre cea de-a patra naștere: „Aida este ‘copilul dar’ și a avut menirea să bucure și să vindece!”

Betty Salam, soție și mamă la doar 18 ani

Betty Salam și Cătălin Vișănescu s-au căsătorit civil în iunie 2018. În luna octombrie a aceluiași an, artista l-a născut pe Matthias, fiul lor. Solista a devenit mamă și soție la doar 18 ani.

„Pe mine m-a învățat foarte mult toată situația prin care am trecut și experiența mea de a deveni mamă foarte tânără. M-a schimbat foarte mult ca femeie. Am devenit matură, știu ce vreau de la viață și cred că m-am schimbat. Cred că se și vede lucrul acesta. Am învățat să iubesc, să pun preț pe iubire, deci nu îmi pare rău”, a spunea Betty în 2023, într-o emisiune televizată.

Foto: Instagram

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton