„Televiziunea Română era destul de homofobă!” Leonard Miron, adevărul despre plecarea de la TVR. Prin ce a trecut acum 9 ani

.

Leonard Miron a vorbit deschis despre motivele plecării din televiziune, după o carieră ce s-a întins pe mai bine de două decenii, între 1991 și 2014.

În vârstă de 54 de ani, cunoscutul om de televiziune spune că a decis să plece de la TVR după ce l-a cunoscut pe Miguel, cel care îi este partener de viață de peste 20 de ani.

„Să mă afișez cu Miguel în public, asta a deranjat pe mulți”

Leonard Miron a declarat că “Televiziunea Română era destul de homofobă” și relația lui cu Miguel i-ar fi “deranjat pe mulți” de acolo. Miron a vorbit despre “tensiunea interioară” simțită în acea perioadă. Nefiind dispus să-și compromită relația, fostul om de televiziune a decis în 2014 să demisioneze din TVR.

“Trebuie să recunosc că Televiziunea Română era destul de homofobă. Și faptul că nu aveam nicio problemă să mă afișez cu Miguel în public și să vorbesc despre asta a deranjat pe mulți. Când tensiunea interioară au atins un anume prag am spus că nu o să sacrific niciodată fericirea personală, viața personală pentru niște reguli stabilite aleatoriu prea mult din 1990.

„Îmi lipsește clar meseria pe care o făceam în TVR”

A trebuit să înghit și să mă conformez unor reguli care nu erau neapărat lucruri pe care eu să le accept și să le înțeleg. Dacă voi nu mă vreți divorțăm amiabil, mi-am luat jucăriile și am plecat din curtea TVR. Nu pot să spun că nu regret, că nu-mi lipsește televiziunea.

Îmi lipsește clar meseria pe care o făceam în TVR, o făceam cu dragoste și respect pentru colegii mei cu care am lucrat. Dar ajungi într-un punct în viață când trebuie să iei o decizie. Niciodată nu se știe când se va mai deschide o fereastră” – a explicat Leonard Miron, într-un interviu pentru fanatik.ro.

Citeşte şi: Anunțul lui Leonard Miron, după 22 de ani de relație cu iubitul. „Trebuie până la sfârșitul anului!”

Citeşte şi: Ce a făcut mama lui Leonard Miron când a aflat că e homosexual

Citeşte şi: Leonard Miron, atac dur la adresa colegilor din TVR: „Emisiunea Andreei Marin este un fel de promovare a prietenilor”

Citeşte şi: Marina Almășan, reacție dură la acuzațiile lui Leonard Miron: „Măi frustrat mic ce ești”

“În perioada aceea, devenisem confortabil cu sexualitatea mea. Puteam să povestesc fără să am nicio problem, despre fericirea pe care o trăiesc, despre mulțumirea sufletească, bucuria de a împărți cu cineva care este de același sex bucuriile și realizările, iar chestia asta deranja. Întotdeauna erau sprîncene care se încruntau, în față sau în spate” – a mai spus el.

“Când l-am cunoscut pe Miguel am învățat că nu este o dramă să o iei de la zero”

Plecarea de la TVR a fost pusă și pe baza unor oportunități care i-au ieșit în cale când l-a cunoscut pe Miguel. După demisia de la postul național, el a plecat din România în Egipt și s-a angajat la Discovery. A urmat apoi un job în Marea Britanie ca însoțitor de zbor, iar în prezent este director de croaziere.

“Când l-am cunoscut pe Miguel am învățat extrem de repede că nu este o dramă să o iei de la zero, să începi ceva pentru a nu știu câta oară. A fost extrem ușor pentru mine pentru că am avut sprijinul lui moral. Avându-l pe el alături de mine am decis să-mi fac bagajele, se plec și să o iau de la zero” – a mai precizat el pentru aceeași sursă.

Foto – Facebook

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton