Home > Vedete > Româneşti > Survivor All Stars, 21 martie: Maria Chițu, eliminată în urma unui duel cu Alexandra Duli: „Aici m-am conectat cel mai mult cu Dumnezeu”
Survivor All Stars, 21 martie: Maria Chițu, eliminată în urma unui duel cu Alexandra Duli: „Aici m-am conectat cel mai mult cu Dumnezeu”
Războinicii au pierdut încă o dată imunitatea și își iau la revedere de la încă un coleg, Maria Chițu. Săptămână trecută, după un duel cu Lola Crudu, Oana Ciocan, iubita lui Jador, a părăsit Survivor All Stars.
Maria Chițu a fost nominalizată spre eliminare de Sorin Pușcașu, purtătorul colanului de imunitate. Restul concurenților din tribul albastru au votat-o pe Alexandra Duli spre duel. În urma unei lupte strânse, Maria Chițu a părăsit Survivor All Stars.
„Sezonul ăsta a fost foarte diferit pentru mine, la fel de greu, dar l-am asociat mai mult cu un spital. Mă întreba lumea acasă de ce mă întorc la Survivor. Pentru că aici vii bolnav, vii cu inima ca într-o iesle săracă și pleci ca un templu curat. Aici m-am conectat cel mai mult cu Dumnezeu”, a spus Maria Chițu, după ce a fost eliminată de la Survivor All Stars.
Alexandra Duli a luptat să-și păstreze locul în competiție, deși înaintea nominalizărilor încerca să se acomodeze cu ideea că ar putea părăsi reality show-ul.
„Și dacă o să trebuiască să plec, eu vreau să mă împac cu ideea. Cine o să fie, o să fie oricum. Nu e rău, mă duc acasă la mama mea, mă duc acasă la pisicile mele, nu e rău în capul meu. (…) Eu zic că o să ajung în semifinală, finală, îmi doresc, dar trebuie să fii realist în viață și să îți dai seama ce poți să duci!”, a spus Alexandra Duli.
În lupta pentru marele premiu au mai rămas șase Războinici, trei fete și trei băieți.