Surprize la Antena 1 în minivacanța de 1 Decembrie. Când se va difuza America Express: Drumul Soarelui

.

Sfârșitul lunii noiembrie vine pentru români, așa ca în fiecare an, cu o minivacanță. Vor fi patru zile libere în perioada 30 noiembrie – 3 decembrie, cu ocazia Sfântului Andrei și a Zilei Naționale a României, sărbători ce au loc joi și vineri, chiar înainte de intrarea în weekend.

Surprizele se țin lanț la Antena 1 cu ocazia acestei minivacanțe, mai ales că postul împlinește 30 de ani pe 29 noiembrie.

Când se va difuza America Express: Drumul Soarelui

America Express, show-ul preferat al românilor va fi difuzat în săptămâna de sărbătoare luni, marţi şi miercuri. Dar şi vineri, de 1 decembrie, de la 20.30, la Antena 1 şi duminică, de la 21.00. Concurenții au trecut de jumătatea traseului – dar și de Mijlocul Lumii, locul din Ecuador unde s-au simțit din plin vibrațiile aventurii America Express.

Acum, competiția devine din ce în ce mai aprigă și mai interesantă. Au rămas doar șase echipe pe Drumul Soarelui. Iar în etapa a șasea, care se va desfășura în săptămâna ce urmează, misiunile devin tot mai grele, iar peisajele se schimbă dramatic: de la peste 4.000 de metri, perechile ajung la nivelul zero, pe plajele Oceanului Pacific. Pentru că aventura continuă din ce în ce mai intens și interesant.

La Antena 1, minivacanţa de la sfârșitul lunii noiembrie începe tot cu Super Neatza, echipa sărbătorindu-i pe cei peste 800.000 de români ce poartă numele de Andrei/Andreea, iar de 1 decembrie, cei mai iscusiţi bucătari se vor întrece, în direct, în preparate tradiţionale.

Surprize la Antena 1 în minivacanța de 1 Decembrie

Sâmbătă, Cătălin Bordea, şi actorii de la Camera 609, Magda Catone, Doina Teodoru şi Maria Ţăpuşă, dar şi cei din serialul Lia – Soţia soţului meu, Ştefan Floroaica, Ioana Blaj şi Ana Bodea şi duminică, Alexia şi Aris Eram, alături de alţi invitaţi speciali, împreună cu echipa Super Neatza vor fi creatori de poveşti, spectacol, emoţie, zâmbete şI aventură, în 7 zile speciale, de sărbătoare.

Citeşte şi: Irina Ursu, prezentatoarea știrilor Observator, a demisionat de la Antena 1. „Dacă nu mai simţi bucurie, mai bine te retragi”

Citeşte şi: Andrei Aradits, pentru prima dată în postura de prezentator. Actorul va prezenta cel mai nou show de la Antena 1

Citeşte şi: Cine sunt concurenţii Power Couple, noul show prezentat de Dani Oţil. Nume surpriză anunțate de Antena 1

Citeşte şi: Iulia Albu, moment de toată jena la America Express. „Nu mă reprezintă, nu îmi face cinste. Dați cu pietre!”

Reality show-ul matrimonial care a reuşit să creeze dependenţă în rândul telespectatorilor, Mireasa, aduce şi el o serie de ediţii speciale în săptămâna aniversară. Spectatorii vor putea urmări petrecerea de logodnă a celor patru cupluri care au avut cererile emoţionante în căsătorie în patru oraşe de poveste din Europa. Va fi un flash mob spectaculos cu 30 de mirese, invitaţi speciali, interpretele de muzică populară Mariana Ionescu Căpitănescu şi Steliana Sima, Pepe şi Andrei Ştefănescu. Toate acestea se vor regăsi în ediţiile speciale Mireasa, zilnic, de ora 14.00, la Antena 1.

Începând cu 29 noiembrie, de ziua Antenei 1, și până de Crăciun, prin campania Ajut eu!, poveștile învingătorilor care se ridică mai presus de obstacole ajung în casele telespectatorilor. În luna decembrie, poveștile din platforma ajuteu.ro se transformă în visuri împlinite, la Antena 1, oferindu-le românilor de pretutindeni posibilitatea să schimbe destine şi să trăiască emoţia binelui.

Foto – Facebook

Ultima modificare noiembrie 27, 2023 5:20 pm

    
Vedete din Romania Vedete internationale