Ștefana Peev și soțul ei, Maximilian Peev, vor deveni părinți pentru a treia oara în vara anului 2025. Influencerița a anunțat pe Instagram că este însărcinată cu al treilea copil.
Familia Peev se extinde! Ștefana și Maximilian au anunțat pe rețelele sociale că așteaptă al treilea copil împreună. Influencerii mai au doi băieți împreună, pe Leo și Eron.
„Bebe numărul 3 este pe drum și va ajunge în august 2025”, au scris Ștefana și Maximilian Peev în dreptul unui Reel comun.
Sute de mesaje de felicitări
Videoclipul are aproape 10.000 de aprecieri în mai puțin de o oră de la publicare și sute de mesaje în secțiunea de comentarii.
În dreptul unei postări ulterioare, Ștefana Peev a scris: „În curând vom fi o familie de 5”.
„Doamne, Ștefana! Felicitări pentru curaj, în primul rând! (râde)”, a comentat Marisa Paloma, câștigătoarea sezonului 2 „Bravo, ai stil!”, în dreptul postării Ștefanei.
Cum a început povestea de dragoste dintre Ștefana și Maximilian Peev
Ștefana Suciu și Maximilian Peev s-au cunoscut pe când ea avea doar 17 ani. La acea vreme, Ștefana l-a abordat pe Max pentru a-i expune planul ei de a câștiga bani din călătorii.
„Noi ne-am cunoscut pe când aveam 17-18 ani. Eram doi copii. Am mers la el să-i spun să călătorească cu mine în lume și să facem bani, fiindcă era lider într-o organizație non-profit. Eu aveam soluția (râde) și el nu era interesat de varianta mea, ci doar de mine, așa că am spus pas. Nu voiam atunci relație, eram focusată pe cariera mea. După un an ne-am întâlnit la o petrecere și mașina mea s-a stricat la distanță de 2 km față de casa mea, iar el mi-a împins mașina până acasă. În noaptea aceea a rămas la mine și de atunci nu a mai plecat. Am rămas împreună”, povestea Ștefana în iunie 2019, într-un interviu pentru Unica.ro.