Silviu Prigoană a încetat din viață. Omul de afaceri și fondatorul postului Realitatea TV avea 60 de ani. Potrivit Realitatea Plus, Prigoană a murit după ce s-a înecat cu mâncare și nu a mai putut fi salvat.
Fostul om de afaceri, fondatorul Realitatea TV și deputat PDL în 2008-2012, Silviu Prigoană, a murit marți, 12 noiembrie 2024, într-un accident în timp ce se afla la masă, la un restaurant din Brașov. Fostul soț al Adrianei Bahmuțeanu a avut o criză de tuse în timp ce mânca și s-a înecat. Persoana care se afla cu el a sunat la 112, medicii au venit să-l resusciteze, însă nu au putut să-i salveze viața.
„În această după-amiază, polițiștii din cadrul Poliției Stațiunii Bran au fost sesizati cu privire la faptul că, în timp ce o persoană, de 60 de ani, lua masa împreună cu alte persoane, la un restaurant din Stațiunea Bran, a resimțit o stare de rău, fapt pentru care a fost solicitat sprijin de specialitate. (…)
În cauză, la acest moment, se desfăsoară activitățile specifice de cercetare, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul unitătii de parchet competente”, au transmis oamenii legii.
Potrivit declarațiilor unui martor prezent la restauantul unde Silviu Prigoană a murit, afaceristul a început brus să tușească extrem de tare și apoi s-a prăbușit la pământ.
„A început să tușească foarte rău. Tușea, a picat și mai multe nu mai știu, pentru că ne-au evacuat. Cei de la salvare au venit foarte repede. Au încercat să-l readuce la viață, dar nu au reușit ”, a spus un martor la RTV, care a asistat la scena din restaurant.
Realizatoarea emisiunii „Culisele Statului Paralel”, Anca Alexandrescu, a avut o primă reacție după aflarea teribilei vești.
„Plâng pentru că aseară (luni – N.R.) mi-a dat mai multe mesaje în timpul emisiunii să mă felicite pentru reportajul de la Valencia. Făcusem planul să mai facem emisiuni de dezvăluiri pentru că aveam foarte multe lucruri de spus despre cum Statul Paralel, efectiv, i-a distrus afacerea și i-a luat tot. A fost o primă apariție, dar iată că a fost ultima…înțeleg că a fost un accident stupid. Am fost prima care a aflat.
Citeşte şi: Adriana Bahmuțeanu l-a dat în judecată pe Silviu Prigoană. Omul de afaceri îi aduce și el acuzații dure
Era la masă cu cineva, nu era în București, a făcut un acces de tuse, probabil s-a înecat. A căzut la pământ…cel cu care era la masă a sunat la 112 și au încercat să-l resusciteze. A ajuns medicul acolo…nu au reușit, din păcate. Este o mare pierdere, în primul rând pentru presă, pentru că el a fondat, într-adevăr Realitatea TV și s-a bătut cu foarte multă guverne pentru ca această televiziune să supraviețuiască. Este unul din oamenii care a simțit pe pielea lui ce înseamnă Statul Paralel.
A început să povestească săptămâna trecută și plănuiam să facem o următoare emisiune care să prezinte documente. Din păcate, acum nu o să mai poată” – a declarat aceasta, potrivit realitatea.net.
Silviu Prigoană s-a născut pe 22 decembrie 1963, la Gherla, în județul Cluj. A fost acționar principal la Rosal Grup și fondator al mai multor posturi de televiziune. Omul de afaceri a fost deputat de București, din partea PDL, în legislatura 2008-2012. De asemenea, Silviu Prigoană a fost fondator al posturilor de televiziune Realitatea TV, Etno TV și Taraf TV.
Prigoană a fost căsătorit cu Adriana Bahmuțeanu. Cei doi au împreună doi fii, Honorius și Silvius. Din 2016, acesta s-a căsătorit cu Mihaela Prigoană.
Foto – captură video
Ultima modificare noiembrie 12, 2024 6:06 pm