Serialul „Lia, soția soțului meu” are premiera, joi, la Antena 1. Producția Ruxandrei Ion, în colaborare cu Dream Film Production. va fi difuzată pe micile ecrane începând cu ora 20:30.
Povestea din fața camerelor este una care îi va ține pe telespectatori cu sufletul la gură, iar cea din spatele camerelor va dezvălui tot ce nu se vede în serial. Imaginile vor fi disponibile în seria de Lia –Tot ce nu se vede, care va fi disponibilă exclusiv pe AntenaPLAY, după cum transmite, într-un comunicat, Antena 1.
Serialul „Lia, soția soțului meu” are premiera, joi, la Antena 1
În primul episod din culisele Lia – soția soțului meu, telespectatorii au ocazia să vadă imagini exclusive de pe platourile de filmare. Actorii din distribuție mărturisesc că sunt emoționați cu privire la premiera din 12 ianuarie, de la 20:30, la Antena 1.
„Mă simt emoționată, deși am văzut primele două episoade deja. Mie sincer îmi este foarte frică de critică. Apar gândurile acelea… dacă oare o să le placă, cum vor prelua povestea și jocul nostru?”, mărturisește Ana Bodea, actrița care o va aduce în fața telespectatorilor pe Lia Călin.
Fiecare dintre actori oferă în episodul 1 din Lia – Tot ce nu se vede o mulțime de motive pentru care serialul Lia – soția soțului meu îi va transforma de la primul episod pe telespectatori în fani adevărați, oferindu-le doza perfectă de dramă, suspans, dragoste, conflict și comedie.
„Povestea este ca orice poveste bine pusă la punct. Are dragoste, are violență, despărțiri, iubire peste măsură și ură peste măsură!”, declară Bebe Cotimanis, actorul care îl aduce în fața telespectatorilor pe Marcel Pescaru.
Cine face parte din serialul „Lia, soția soțului meu”, care are premiera joi
Serialul „Lia, soția soțului meu” are premiera, joi, la Antena 1. Din distrubuție fac parte atât actori consacrați, cât și tineri debutanți. Protagoniștii serialului, Ana Bodea și Ștefan Floroaica își fac debutul în actorie.
Ștefan Floroaica, la bază sportiv, este protagonistul celui mai nou serial care va fi difuzat la Antena 1. Fostul concurent de la Exatlon își face debutul în actorie, interpretând rolul lui Petru Vornicu în serialul „Lia-soția soțului meu”.
Ana Bodea (20 de ani) debutează în actorie, prin rolul principal pe care îl va juca în serialul „Lia- soția soțului meu”, care va fi difuzat pe Antena 1, începând din luna ianuarie.
Doinița Oancea o va interpreta în serialul „Lia- soția soțului meu”, care are premiera joi, pe Gabi, o soţie manipulatoare, care ştie tot ce se întâmplă în casă. Cu o experiență vastă în serialele românești, Doinița Oancea revine pe micul ecran în cel mai nou proiect semnat Ruxandra Ion. Actrița mărturisește că a fost o onoare pentru ea să joace acest rol și că întotdeauna și-a dorit să interpreteze și un rol negativ.
Bebe Cotimanis și Carmen Ionescu, din nou, colegi într-un serial
Constantin (Bebe) Cotimanis completează lista actorilor care vor putea fi urmăriți în cel mai nou serial care va începe la Antena 1. În serialul „Lia – soția soțului meu”, actorul va juca rolul lui Marcel.
CONȚINUT VIDEO UNICA
Carmen Ionescu este una dintre cele mai apreciate actrițe din România. Cariera sa a însumat până acum apariția în sute de spectacole și numeroase seriale de televiziune. Actrița va interpreta rolul Mariei în cel mai nou serial de la Antena 1, „Lia- Soția soțului meu”, producție în care va forma un cuplu cu celebrul Bebe Cotimanis.
Cu o vastă experienţă în teatru şi film, Ilinca Goia va aduce pe micile ecrane un personaj cu greutate în povestea Lia. Mama lui Alice (Ioana Blaj), Otilia se bucură de rolul de stăpână a casei şi din această poziţie, acţiunile ei ajung să se răsfrângă asupra mai tuturor celor implicaţi.
CONȚINUT VIDEO UNICA
Alexandru Ion, despre personajul din Lia: „E un pic papagal”
Alexandru Ion este și el unul dintre actorii care vor apărea în cel mai nou serial semnat Ruxandra Ion. Actorul va interpreta personajul Pavel în serialul Lia.
„Ce mă bucură foarte tare e că îmi dă ocazia să explorez o paletă pe care nu am explorat-o până acum, nici în teatru, nici în film, nici în televiziune și anume un personaj care are un statut foarte mic. E un personaj care e foarte nesigur pe sine, e cineva care are o apetență pentru încurcături, e un pic bâlbâit. O descriere mai plastică ar fi că e un pic papagal.”, spunea Alexandru Ion despre personajul său, într-un interviu acordat exclusiv pentru unica.ro.
CONȚINUT VIDEO UNICA
În „Lia – soţia soţului meu”, Ioana Blaj va juca rolul lui Alice, soţia lui Petru Vornicu. Aceasta a ajuns în comă în urma unui grav accident provocat chiar de ea, atunci când Petru i-a spus că vrea să divorţeze.