Sebastian Dobrincu și Ioana Ignat s-au împăcat? Cum s-au fotografiat la nunta Lorei cu Ionuț Ghenu

.

Sebastian Dobrincu și Ioana Ignat s-ar fi împăcat. Antreprenorul și artista au participat împreună la nunta Lorei și a lui Ionuț Ghenu, la cinci luni de când și-au anunțat despărțirea.

Cum s-au fotografiat Sebastian Dobrincu și Ioana Ignat la nunta Lorei cu Ionuț Ghenu, la cinci luni de la despărțire

Ioana Ignat (25 de ani) și Sebastian Dobrincu (25 de ani) au format un cuplu timp de aproximativ trei ani, de la sfârșitul anului 2020 până în primăvara anului acesta. Antreprenoul a fost cel care a anunțat ultima lor despărțire, la începutul lunii mai. Recent însă, cei doi au participat împreună la nunta Lorei cu Ionuț Ghenu.

Sebastian și Ioana s-au fotografiat alături de Jorge și de soția lui, Ramona Prodea, imagine pe care Jorge a publicat-o ulterior la Instagram Story. În mai anul acesta, fostul investitor de la „Imperiul Leilor” excludea o împăcare cu solista.

„Eu sunt împăcat cu decizia, cu toții suntem și îi dăm înainte. Ți-am zis, sunt decizii calculate, sunt decizii asumate. Ce facem, ne răzgândim?!”, spunea atunci, pentru Cancan.ro.

În ciuda declarațiilor de mai sus, Sebastian Dorincu și Ioana Ignat au participat împreună la nunta dintre Lora și Ionuț Ghenu. La eveniment, antreprenorul a purtat un costum maro-roșiatic, în timp ce artista a optat pentru o rochie aurie în valoare de aproximativ 510 lei, de pe un celebru magazin online internațional.

Citește și: Ce face Ioana Ignat când trece printr-o perioadă grea: „Merg destul de des”. Cântăreața și iubitul ei, Sebastian Dobrincu, s-au despărțit / Exclusiv

Peste ce nu poate trece Ioana Ignat în cuplu

În această vară, în exclusivitate pentru Unica.ro, fosta concurentă de la „Vocea României” a spus pe ce pune cel mai mult preț în relațiile sale.

„Respectul, comunicarea sinceră și suportul, sprijinul, aprecierea. Suportul, cam asta ar fi. Le-ar cuprinde cumva pe toate. Și cred că cel mai important este respectul”, a spus Ioana Ignat, pentru Unica.ro.

Ioana Ignat și Sebastian Dobrincu s-au cunoscut prin intermediul pasiunii lor comune, muzica, după ce au colaborat la piesa „Inimă Naivă”, care are până acum peste 4,9 milioane de vizualizări pe YouTube. În mai anul acesta, antreprenorul a confirmat în emisiunea „La Măruță” că el și cântăreața s-au despărțit. Ulterior, fostul investitor de la „Imperiul Leilor” a spus că exclude o împăcare cu Ioana.

În trecut, artiștii au fost despărțiți timp de aproximativ 5 luni, în final decizând să mai dea o șansă relației lor. Tot pentru Unica.ro, Ioana Ignat a spus peste ce nu ar putea trece într-o relație.

„Fix peste lipsa de respect. Mi se pare că nu poți să continui dacă există lipsă de respect”, ne-a mărturisit cântăreața.

Citește și: În ce relații au rămas Ioana Ignat și Marius Moga după „Vocea României”. Fostul antrenor de la Pro TV este jurat în sezonul 11 „X Factor” / Exclusiv

Cum a început povestea de dragoste dintre Sebastian Dobrincu și Ioana Ignat

În aproximativ trei ani de relație, Ioana Ignat și Sebastian Dobrincu au experimentat mai multe provocări. În primul rând, perechea s-a cunoscut când antreprenorul forma un cuplu cu influencerița Mimi.

„Am văzut o grămadă de articole în presă în legătură cu mine și fostul iubit, care aparent se despărțise de mine în toamnă. Iar eu nu știam asta și, ce să vedeți, stăteam împreună și în aceeași casă”, scria Mimi în mediul online, în primăvara anului 2021.

Citește și: Sebastian Dobrincu, adevăratul motiv din spatele despărțirii de Ioana Ignat. „Am încercat tot”

Fostul investitor de la „Imperiul Leilor”, acuzat de vloggerița Mimi că a înșelat-o cu Ioana Ignat

Mimi a mai spus în mediul online și că Sebastian a înșelat-o cu Ioana. „Ne-am despărțit pentru că eram înșelată, iar, dacă vreți să preluați ceva, puteți să preluați treaba asta, pentru că ăsta e adevărul. Și hai să nu ne mai ascundem după un păhărel”, a încheiat atunci.

Când Sebastian și Ioana s-au despărțit, tânărul a reluat legătura cu Mimi. Cu timpul, fosta lor relație de cuplu s-a transformat într-una de amiciție. În noiembrie 2021, Sebastian și Ioana au confirmat pe rețelele sociale că s-au împăcat. De atunci și până în primăvara acestui an, antreprenorul și artista nu au dat de înțeles că ar urma să se despartă.

Foto: Instagram/@ioanaignatofficial; @sebyddd

Imagine: Ada Cheroiu

Montaj: Răzvan Stamatiu

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton