Saveta Bogdan și-a refăcut viața amoroasă la 76 de ani. Cântăreața de muzică populară a anunțat că nu mai este împreună cu bărbatul avocat despre care vorba la începutul anului și are un nou iubit, care este ambasador. Noul partener al cântăreței nu este român, iar relația durează deja de câteva luni, dar până acum nu a dorit să o facă publică.
Am o nouă relație, cu un ambasador. Toată lumea mă face săracă, că sunt amărâtă, că sunt bolnavă, că am nu știu ce, dar nu am nimic, sunt sănătoasă, frumoasă și devreme acasă. Da, am un nou iubit și nu este român. Ne cunoaștem de câteva luni, dar nu am vrut să spun – a dezvăluit Saveta Bogdan, la Antena Stars.
Solista nu a dorit să dezvăluie identitatea iubitului ei, dar l-a descris ca fiind “frumos, tânăr și deștept”:
Este un tip foarte deștept și lui i-a plăcut că eu am un diamant pe dinte, mi-a plăcut cum vorbește, cât de frumos. Este frumos, tânăr și deștept.
Deși s-a declarat fericită pe plan personal, cântăreața spune că, dacă s-ar pune vreodată problema, nu ar vrea să părăsească țara pentru partenerul ei. Viața și activitatea Savetei Bogdan sunt în România și nimeni nu ar putea să o convingă să renunțe la meleagurile natale.
Eu sunt de modă veche, nu mă pot apropia așa oricum. Mi-a adus flori destule. Nu aș renunța niciodată la România pentru a-l urma, pentru că am publicul meu care mă iubește, am lumea mea – a mai precizat artista.
Saveta Bogdan a fost căsătorită de două ori. Artista s-a măritat de tânără, iar soțul ei nu a putut accepta plecările ei la concerte și spectacole și devenise foarte gelos. După cinci ani presărați cu abuzuri fizice și crize de gelozie, artista a divorțat.
Pe la vârsta de 16 ani, am fugit de acasă pentru a locui cu iubirea vieții mele de atunci! Eram atât de fericită, nu îmi păsa de nimeni și de nimic. Din păcate, după nuntă, soțul meu a devenit extrem de gelos. Nu îi convenea că plec la spectacole și, după ce se îmbăta, mă bătea măr, ce să vă spun, mă bătea până mă lăsa lată. Am stat cu el doar cinci ani, după care am fugit și am divorțat – a declarat Saveta Bogdan pentru Știrile Kanal D.
Bătăile și certurile au avut loc și în al doilea mariaj care a durat 30 de ani.
A doua căsătorie a fost mai proastă decât prima. Știa șapte limbi străine… am divorțat după 30 de ani de căsnicie pentru că el s-a îndrăgostit de o femeie mult mai tânără decât mine. Nu i-am stat în cale. I-am zis să plece. A plecat, iar când să iasă pe ușă i-a spus fiică-mii că vrea jumătate din cărțile pe care le aveam în casă.
Fata luând cărțile și răsfoind prin ele a găsit o listă cu femeile cu care s-a culcat. A scris numele fiecărei femei. Tot. Se culcase cu 80 și ceva de femei, parcă 83. A scris în dreptul fiecărei femei numele, câți ani avea, unde se întâmplase evenimentul. Eu simțeam că e cu cineva, dar nu mă așteptam ca lista să fie așa de lungă.
Ne certam mereu, iar într-o seară el m-a împins într-un șifonier. În cădere, cheia mi s-a înfipt exact în creierul mic. Am fost la spital, mi s-au pus două copci. – dezvăluia Saveta Bogdan, în urmă cu câteva luni, potrivit wowbiz.ro.
După cele două mariaje eșuate, artista și-a găsit liniștea în brațele unui avocat, mai tânăr ca ea, căruia nu a vrut să-i dezvăluie niciodată identitatea. Cei doi au fost împreună timp de 20 de ani.
Am pe cineva să mă încălzească, dar nu în fiecare zi. Mai răruț că este mai drăguț. De Ziua Îndrăgostiților a venit domnul avocat și mi-a adus flori și o bluză roșie cu paiete. I-am luat și eu lui o bluză, dar faptul că a venit și că am pe cineva mă face să mă simt bine.
El are doi copii, este divorțat și suntem împreună de 20 de ani. Nu ne-am căsătorit, avem doar așa, o relație. Mă întreabă dimineața ce fac, dacă mi-am băut cafeaua. Vorbim și la 2 noaptea – povestea Saveta Bogdan la începutul acestui an.
Tot atunci, artista spunea cum a răsfățat-o iubitul avocat cu ocazia zilei sale de naștere:
Mă simt ca la 20 ani. Sunt sănătoasă, sunt bine, lumea mă iubește… Domnul avocat este plecat în Spania, are un proces, lucrează și afară. A venit zilele trecute, mi-a adus cremă, ciorapi, un tuș negru de ochi, o floare atât de frumoasă, d-aia scumpă. Mi-a urat multă sănătate, să fiu alături de el, nu neapărat cu acte, că nu mai e ca la tinerețe dragostea.