Ruby și-a renovat complet casa. „Arată a navă spațială, clar!” Artista și-a dorit multe oglinzi în apartament

.

Ruby și-a renovat aparatamentul și este nerăbdătoare să se mute în el. În vârstă de 35 de ani, cântăreața a făcut schimbări majore în locuința sa.

Ce apartament spectaculos are Ruby!

Ruby a decis să-și renoveze și reamenajeze casa anul trecut, iar după câteva luni de lucrări, apartamentul a prins contur. Artista s-a lăsat pe mâna specialiștilor în design interior pentru reamenajare, dar singura ei dorință a fost să aibă cât mai multe oglinzi în casă.

„De data asta fac petrecere de ”casă nouă”! Vreau să sărbătoresc momentul și proiectul exagerat de frumos, făcut de arhitectul meu preferat. Aplauze Ștefaaaaan! Cine mă știe, știe că nu prea pot sa cedez controlul asupra unui lucru din viața mea, dar lui că i-am dat mana liberă 100%, nu mi-am bagat nasul, pentru că știam că lucrez cu un mare artist.

Singurul lucru pe care i l-am sugerat, a fost să îmi puna ogliiinzi cu generozitate, că mie și lu Mamaia ne plac oglinzile! Abia aștept să ne întoarcem cu cătei și pisici, în cuibușorul meu de nebunii, upgradat chiar și pentru căței și pisici…” – a transmis cântăreața pe pagina sa de Instagram, acum câteva luni.

Ruby: „Camera mea preferată din casă este dormitorul. Arată a navă spațială!”

Într-un interviu recent pentru wowbiz.ro, Ruby a spus că unele piese de mobilier au fost făcute la comandă, iar din acest motiv lucrările de renovare au fost sistate o vreme. Dar nu va mai dura mult, iar casa va putea fi locuită.

„Sunt nerăbdătoare. Deja a trecut ceva timp de când am început lucrările. Ne-am blocat în anumite comenzi care au durat mai mult cu piese care au fost făcute la comandă, motiv pentru care s-au oprit lucrările în loc.

Le-am reluat de o săptămână și deja se avansează cu pași repezi către final. Nu mai am răbdare. Îmi e dor de casa mea și aștept momentul în care vom merge acolo. Am renovat casa, este vorba de o renovare profundă”, a declarat Ruby, pentru sursa amintită anterior.

Citeşte şi: Acasă la Adina Alberts și Viorel Cataramă. Cum arată luxoasa vilă cu fântâna arteziană și statuete

Citeşte şi: Cum arată autorulota în care Dana Rogoz și familia rămân peste noapte când nu ajung acasă. „Dormim în fața școlii lui Vlad!”

Citeşte şi: Acasă la Chef Florin Dumitrescu. Imagini din spectaculoasa locuință a fostului jurat „Chefi la cuțite”

Citeşte şi: Acasă la Anca Țurcașiu. Artista e pasionată de design interior. Imagini din căminul de vis

Artista a mai spus că dormitorul este camera ei preferată din casă, pentru că „arată ca o navă spațială”

„Camera mea preferată din casă este dormitorul. Acolo o să fie foarte mișto. Arată a navă spațială, clar. Eu am făcut totul cu planurile arhitectului. Am găsit un artist care mi-a plăcut foarte mult și l-am rugat să-mi facă și mie un proiect. I-am propus să lucrăm împreună pentru casa mea. Aveam de gând să fac niște modificări în casă, dar nu mă gândeam că se va ajunge la nivelul acesta” – a mai precizat cântăreața pentru aceeași sursă.

Foto – Instagram

Ultima modificare mai 23, 2024 2:50 pm

    
Vedete din Romania Vedete internationale