Rodica Mandache este invitata lui Marius Manole în ediția emisiunii „Întrebarea Mesei Rotunde” din această săptămână. Cu această ocazie, actrița din „Nea Mărin Miliardar” s-a lăsat descoperită mult mai în profunzime decât până acum și a vorbit deschis despre relația cu Florin Piersic, dar și despre motivul pentru care nu a apelat niciodată la operații estetice. Totodată, Rodica Mandache a povestit cum era să se bată cu un vânzător chiar săptămâna trecută. Aflați toate acestea urmărind emisiunea „Întrebarea Mesei Rotunde” sâmbătă, de la 8:00, la ACASĂ.
Cuprins
- 1 Rodica Mandache, despre carieră, operații estetice și relația cu Florin Piersic, la „Întrebarea Mesei Rotunde”
- 2 Și-ar fi dorit să fie mai multă decât o parteneră de scenă pentru Florin Piersic?
- 3 De ce nu a jucat în nicio telenovelă
Cuprins
Rodica Mandache, despre carieră, operații estetice și relația cu Florin Piersic, la „Întrebarea Mesei Rotunde”
Rodica Mandache a admis în cadrul emisiunii „Întrebarea Mesei Rotunde” că poartă mai tot timpul ochelari de soare „din complex”. Folosindu-se de diverse haine și accesorii, actrița spune că încearcă să se ascundă.
„Nemaifiind atât de frumoasă pe cât eram, încerc să ascund cu bucle, cu pălărie, cu rochii lungi, cu ochelari de soare…”, a spus actrița.
Totodată, aceasta spune că, deși este de părere că operațiile estetice sunt niște corecturi, nu ar apela la ele. Rodica Mandache nu și-a dorit până acum să facă nicio schimbare din punct de vedere fizic deoarece a fost întotdeauna împăcată cu trăsăturile sale naturale.
„Eu sunt mulțumită de cât mi-a lăsat Dumnezeu. Dumnezeu a fost blând cu mine și am arătat foarte bine până la un moment dat. Nu m-am gândit la o operație estetică până acuma și nu cred că îmi doresc, pentru că eu sunt fascinată să văd ce vrea Dumnezeu de la mine și cum o să fiu eu până la capăt”, a explicat Rodica Mandache, pentru sursa citată.
Și-ar fi dorit să fie mai multă decât o parteneră de scenă pentru Florin Piersic?
Activă în carieră și la 81 de ani, Rodica Mandache dă dovadă de aceeași vitalitate și energie de la începutul carierei artistice, dar nu are un secret de împărtășit în acest sens.
„Așa mă încarc eu, pe scenă… N-am fumat și n-am băut pentru că nu m-a lăsat organismul. Iar rațiunea mea a fost mai puternică”, a mai spus Rodica Mandache.
„Eu îl iubesc foarte tare și acum”
Întrebată dacă și-ar fi dorit să fi fost mai mult decât o parteneră de scenă pentru Florin Piersic, Rodica Mandache a răspuns:
„O întrebare foarte bună. El era actorul dintr-un aluat neomenesc, dintr-un aluat de semizei. El este singurul actor care a putut dintotdeauna și poate și-n ziua de azi să umple o sală de 2.000 de locuri numai pentru că e el. Nu contează că nu-l auzi de acolo, de sus. Nu contează că nu-l vezi dacă ești la etajul 3, e ceva… Eu îl iubesc foarte tare și acum. El m-a iubit, da. Dar cred că el și-a iubit toate partenerele. Cred că s-a îndrăgostit de toate partenerele. Când vrei să păstrezi un băiat care-ți face curte sau care te iubește, îl lași așa, ca un personaj abstract. Și rămâneți toată viața împreună”.
Citește și: Florin Piersic a fost externat din spital. Cum se simte marele actor
De ce nu a jucat în nicio telenovelă
De asemenea, Rodica Mandache crede că ar fi putut avea un rol într-o telenovelă, doar că nu a fost ofertată.
„Am făcut de toate, dar ca să spun că am fost dorită și solicitată – socotită o piatră scumpă – nu, asta nu! Eu pot să fiu foarte drastică și foarte gomoasă cât privește meseria și să spun eu nu fac asta, eu nu fac reclame… dar nu m-a chemat nimeni, așa că… Carmen Tănase a făcut un rol memorabil (Flăcărica) într-o telenovelă, Gheorghe Visu a fost geniu în rolul lui State… Actorii își fac meseria”, a mai spus actrița, pentru sursa citată.
De ce a primit porecla Viperel, cine este actorul de breaslă pe care îl iubește, dar și cum s-a simțit când a primit premiul GOPO pentru întreaga carieră, descoperiți doar la „Întrebarea Mesei Rotunde” cu Marius Manole. Aflați și de ce îndrăgita actriță Rodica Mandache a vrut să se bată cu un vânzător într-un magazin, care este motto-ul ei în viață și cine este actorul din România alături de care și-ar dori să joace în această sâmbătă de la 8:00, la ACASĂ.
Foto: Libertatea.ro; Întrebarea Mesei Rotunde; Capturi YouTube; Arhiva TVR
Ultima modificare iunie 21, 2024 3:33 pm