Reacția Ginei Pistol când Smiley își „pierde nopțile la studio”: „Mă distrează!”

.

Smiley a vorbit în cadrul podcastului moderat de Damian Drăghici despre secretele mariajului cu Gina Pistol. Artistul, în vârstă de 40 de ani și fosta prezentatoare de televiziune (43 de ani) vor sărbători anul acesta, în luna mai, un an de căsnicie, iar povestea lor de dragoste este una pe cât de discretă, pe atât de bine închegată. Cei doi sunt împreună de mai bine de șapte ani și sunt părinți de fetiță de pe 9 martie 2021, de când Gina a dus-o pe lume pe Josephine.

Smiley și Gina Pistol s-au îndrăgostit „treptat”

Smiley și Gina Pistol se știau de mulți ani, dar s-au apropiat treptat, punând bazele unei relații care astăzi pare să funcționeze perfect. Smiley a recunoscut că în cazul lor nu a fost dragoste la prima vedere, însă a existat mereu o atracție între ei care, ulterior, s-a concretizat într-o poveste de iubire.

”M-am îndrăgostit de ea treptat. Nu a fost o dragoste la prima vedere, pentru că noi ne văzusem de mult și ne-am văzut în mai multe împrejurări și ne simpatizam de la distanță. Treptat a venit totul la noi, ne-am cunoscut, am văzut că ne înțelegem bine, am mers într-o vacanță să vedem cum e, toate lucrurile au fost naturale și cumva niciunul dintre noi nu ne-am luat un angajament ferm, pentru că am lăsat ca lucrurile să se întâmple natural să nu fie ca un contract” – a explicat Smiley în podcastul lui Drăghici, punctând că nu s-a gândit la început că va avea o relație cu Gina Pistol.

Citeşte şi: Smiley și Gina Pistol, surprinși de inundații în Los Angeles: „A plouat în trei zile cât într-un an” / Video

Citeşte şi: Ce activități au Gina Pistol și Josephine la prima oră a zilei. S-au trezit la 3 dimineața: „Pregătiți scena că vine!” / Video

Citeşte şi: Vedete părăsite de părinți. Gina Pistol, Cătălin Bordea, Cristina Ich și Cabral, printre celebritățile care s-au luptat cu trauma abandonului

Citeşte şi: Smiley, Gina Pistol și Josephine, peripeții la Disneyland: „Cel mai scump balon din viața mea!”

Gina Pistol îl sprijină pe Smiley și „nu pune niciun fel de presiune” pe el

Despre secretele căsniciei lor, Smiley a precizat că este norocos pentru Gina nu îi cere explicații când rămâne, uneori, nopțile în studioul de înregistrări și îl susține enorm în carieră. Fosta prezentatoare de televiziune înțelege perfect viața de artist a lui Smiley și o respectă, acceptându-i programul foarte solicitant și încărcat.

Nu pune prea multe întrebări!

”Ne înțelegem foarte bine. Este o fată cu suflet mare, foarte empatică, sensibilă și cumva băiețoasă, de gașcă. Mă echilibrează foarte tare și nu pune în niciun fel presiune pe mine știind programul meu și știind ce am eu de făcut și de gând să fac.

Gina mă sprijină în toată povestea asta, chiar dacă de multe ori nu are cu ce să mă ajute efectiv, dar mă ajută că nu pune niciun fel de presiune pe mine, nu pune prea multe întrebări, nu îmi cere socoteală pentru nopțile pierdute la studio sau pentru orele pe care le întârzii când zic că vin acasă la o anumită oră” – a mai declarat cântărețul.

Smiley a mai spus despre soția lui că este o persoană cu “foarte multe calități și un simț al umorului senzațional”.

“Nu e un om care îți ia energia, este un om care îți dă energie… care mă distrează. Ea face mai multe glume decât mine, eu tind să devin serios în discuții” – a completat artistul.

Smiley și Gina Pistol protejează identitatea fetiței, nedezvăluindu-i chipul

De când au devenit părinți, cei doi sunt foarte atenți cu felul în care își expun copilul în spațiul public. Deși postează adesea fotografii cu micuța Josephine, cei doi au grijă să nu îi arate chipul.

“Este o provocare să respectăm intimitatea copilului și să-i facem și pe cei din jur să o respecte, suntem deja obișnuiți să facem astfel, este ceva ce ne-am propus de la început, ca Josephine să trăiască precum un copil normal și să poată ea alege la un moment dat cât de „public” dorește să trăiască.

Pentru ea, Gina și cu mine suntem doar „mama” și „tata”, nu persoane publice, dar, probabil, odată ce va crește îi vom explica și că avem un job interesant și frumos prin care ne cunoaște toată lumea, dar care nu ne face speciali față de ceilalți oameni, doar mai cunoscuți”declara Smiley, pentru Unica.ro, anul trecut.

Foto – Facebook

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton