Leonard Doroftei și soția lui, Monica, formează una dintre cele nouă echipe din sezonul 2 al emisiunii Power Couple România. Reality show-ul are premiera luni, 13 ianuarie, la Antena 1. Pe Leonard și Monica îi leagă peste trei decenii de iubire și trei copii și acum vor titlul de Power Couple. Citește în continuarea pentru a descoperi cum s-au cunoscut, ce diferență de vârstă este între ei, dar și care este secretul longevității relației lor.
Cuprins
Cuprins
Povestea de dragoste dintre Leonard și Monica Doroftei
Leonard Doroftei (54 de ani) și soția lui, Monica (50 de ani), s-au cunoscut în anul 1992, la mătușa campionului mondial la box, care era nașa părinților Monicăi. Ea avea 16 ani, el 20, și a fost dragoste la prima vedere, susține Monica Doroftei.
„Cred că a fost destinul, pentru că inițial nu am vrut să-i însoțesc pe ai mei în acea vizită. Aveam 16 ani și nu exagerez când spun că a fost dragoste la prima vedere. Pur și simplu am rezonat! Era un tip vesel, interesant și… mai ales curios! În timp am descoperit la el o grămadă de calități: inteligență, inventivitate, blândețe, curaj, iubire necondiționată și lista poate să continue”, povestea Monica într-un interviu, în urmă cu mai mulți ani.
Unde a avut loc cererea în căsătorie a Monicăi
Doi ani mai târziu s-au căsătorit. În trecut, Monica a povestit momentul emoționant în care a fost cerută în căsătorie de fostul boxer.
„Trecuseră doi ani și jumătate și ne aflam pe stradă. Simțeam că nu mai putem sta unul departe de celălalt și dintr-odată mi-a spus că mă iubește și că vrea sa fim împreună și că-și dorește mai mult decât orice să fiu soția lui. Am simțit că leșin! Îl iubeam cu toată ființa mea și credeam că mai mult de atât nu se poate.
Pe parcurs am descoperit că poți iubi un om mai mult decât pe tine însuți. Ne-am căsătorit în luna octombrie și până și Providența a ținut cu noi: ne-a oferit o zi superbă. Deși era toamnă, a fost o zi călduroasă, însorită, plină de emoții!”, a povestit Monica.
Cu ce se ocupă cei trei copii ai lor
Leonard și Monica Doroftei au trei copii împreună, pe Adrian, Alexandru și Vanessa. Fiul cel mare activează în domeniul imobiliar, Alexandru a urmat Facultatea de Fizică la Măgurele, iar Vanessa este studentă la Drept în România, mai exact la Universitatea Nicolae Titulescu din București.
Acum că toți cei trei copii au plecat de acasă, soții Doroftei au profitat de această ocazie pentru a se aventura în reality show-ul Power Couple România, sezonul 2.
„În clipa în care ne-am unit în fața lui Dumnezeu, am simțit că putem avea o familie cu adevărat. Anii peste care am trecut vorbesc pentru noi. Am învățat ce înseamnă o familie cu adevărat (alături de Monica – n.red.)”, a spus Leonard Doroftei, la Antena 1.
„Suntem puternici împreună. Oricât ar fi de greu, când ne avem unul pe celălalt, nu ne stă nimic în cale”, a complet soția fostului pugilist.
Secretul căsniciei lor de peste trei decenii
În urmă cu ceva timp, fostul sportiv de performanță a spus care crede el că este secretul mariajului său de peste 30 de ani.
„A venit într-o perioadă frumoasă și a rămas cu mine. Pot să spun doar că Dumnezeu a trimis îngerul ăsta lângă mine. Mi-a oferit tot ce am acum, familie. Familia este datorită ei, familia boxerului Doroftei este datorită Monicăi. Ea este cea care m-a învățat ce înseamnă o familie. A avut grijă de mine, m-a ajutat, mi-a dat sfaturi atunci când am avut nevoie”, a spus Leonard Doroftei în emisiunea „40 de întrebări cu Denise Rifai”, de la Kanal D.
Foto: Facebook, Antena 1
Ultima modificare ianuarie 9, 2025 3:19 pm