Oana Radu și-a sărbătorit recent ziua de naștere. Artista a schimbat prefixul pe 7 decembire, împlinind frumoasa vârstă de 30 de ani, iar pentru acest moment a decis să dea o petrecere de neuitat.
Deși trece printr-o perioadă delicată, după despărțirea de fostul soț, Oana a vrut să-și sărbătorească ziua de naștere cu mare fast, împreună cu prietenii și apropiații.
Îmbrăcată într-o ținută neagră, provocatoare, compusă dintr-un corset, o fustă mulată și o pereche de mănuși transparente lungi până la cot, Oana Radu a strălucit la aniversarea ei. Petrecera a avut loc într-o sală de evenimente, iar de organizare și surprize s-a ocupat o firmă specializată.
Vezi în GALERIA FOTO imagini cu Oana Radu la petrecerea de ziua ei.
Oana Radu și soțul ei, antrenorul de fitness Cătălin Dobrescu, au decis să pună capăt căsniciei în urmă cu câteva săptămâni. Separarea a fost de comun acord, fără scandal.
Oana Radu: „Suntem atât de la fel încât ne respingem!”
„E un subiect foarte sensibil. Sunt într-o perioadă foarte, foarte grea a vieții mele, aș putea să spun cea mai grea a vieții mele de până acum. Treaba asta m-a cam dărâmat. Cel mai tare m-a dărâmat faptul că relația noastră nu s-a destrămat dintr-un motiv anume.
Pur și simplu suntem atât de la fel încât ne respingem. Asta e tot ce pot să spun. Semănăm foarte tare și chestia asta cred că ne-a făcut rău. Am stat foarte mult timp împreună. Când ai o persoană și la muncă și acasă cred că dăunează relației”, a declarat Oana Radu, în podcastul „Vorba lu’ Jorge”.
„Din păcate, am pus capăt acestei căsnicii. Cu părere de rău spun treaba asta. Nu suntem într-o situație foarte bună, dar din cauză că avem opinii diferite, gândim diferit, cred că e cea mai bună alegere pentru noi, amândoi. Avem gândiri diferite și atunci ajungem să nu ne mai simțim bine.” – a transmis Dobrescu.
Oana Radu și Cătălin Dobrescu au devenit un cuplu în 2019, iar un an mai târziu s-au căsătorit. Cei doi au fost mai întâi prieteni, iar mai apoi au început să se apropie în perioada în care artista a decis că vrea să scape de kilogramele suplimentare.
Cătălin Dobrescu a ajutat-o pe Oana să ajungă la greutatea mult visată. Dar peerioada în care a avut loc transformarea fizică a fost una dificilă.
„Lucrurile se țin destul de proaspete între noi, pentru că suntem două firi destul de piperate. Nu neapărat că ne certăm, însă ne contrazicem foarte mult. Toate discuțiile noastre sunt doar de la subiectul mâncare. ”De ce ai mâncat? De ce n-ai făcut cum trebuie antrenamentul? Câte zile vrei să mai mănânci? Câte mese interzise vrei?” (…) Mănânc și pe ascuns. El mă ceartă la ce vede”, mărturisea Oana Radu, acum ceva timp.