Oana Radu a pierdut unul dintre procesele cu fostul soț. Cât trebuie să-i plătească lui Cătălin Dobrescu

.

După decizia de divorț, Oana Radu i-a deschis trei procese fostului soț, antrenorul de fitness, Cătălin Dobrescu. Cântăreața a primit deja un verdict de la tribunal, iar veștile nu sunt bune.

Oana Radu, verdictul judecătorilor la un prim proces împotriva fostului soț

Oana Radu se află în plin proces de divorț cu Alexandru Dobrescu, după ce au decis să pună capăt căsniciei în toamna lui 2023. Despărțirea a fost cu scandal, cei doi aducându-și unul altuia acuze, iar în cele din urmă au ajuns la tribunal. Oana a decis să își facă dreptate în fața judecătorilor după ce și-a acuzat fostul soț că ar fi avut un comportament neadecvat față de ea în ultima vreme și că ar fi plecat din apartamentul achiziționat în timpul căsniciei diverse bunuri. În plus, acesta i-ar fi cerut și unele sume de bani.

Primul proces ce are ca obiect partajul din bunuri comune/lichidarea regimului matrimonial, al doilea – sechestrul judiciar, iar al treilea – excluderea asociatului.

În urmă cu câteva zile a avut loc un nou termen în procesul care are ca obiect sechestrul judiciar, în care Oana Radu are calitatea de reclamant, iar Dobrescu, de pârât. Conform spynews.ro, Oana Radu ar fi nevoită să-i plătească fostului soț 2.000 de lei, cheltuieli de judecată.

Citeşte şi: Ce casă superbă și-a luat Oana Radu! „Cea mai frumoasă pe care o puteam avea vreodată!” Cum arată locuința visurilor artistei

Citeşte şi: Oana Radu, acuzații grave la adresa fostului soț. „S-au întâmplat lucruri îngrozitoare!” A rupt tăcerea despre căsnicia cu Cătălin Dobrescu

Citeşte şi: Cătălin Dobrescu a publicat imagini din trecut cu Oana Radu, stârnind furia fanilor. „Nu își aveau rostul. Ce a fost, a fost!”

Citeşte şi: Oana Radu: „Sunt supărată pe Marius Moga”. Ce spune cântăreața despre experiența de la „Vocea României”

De asemenea, artista are dreptul să facă apel în maximum cinci ziele de la pronunțarea deciziei. Magistrații i-au respins cererea cântăreței Oana Radu de a-i pune sechestru judiciar lui Cătălin Dobrescu.

„Respinge cererea. Obligă reclamanta să plătească pârâtului Dobrescu Cătălin Elvis suma de 2.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Cu drept de apel, care se va depune la Tribunalul Dolj, în termen de 5 zile de la pronunţare. Pronunţată astăzi, 23.04.2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei”, se arată pe Portalul Instanțelor de Judecată.

Oana Radu: „Au început să-mi dispară lucruri din casă!”

În urmă cu câteva săptămâni, artista a explicat că nu se poate înțelege cu fostul soț cu privire la împărțirea bunurilor. Artista a explicat că a existat un moment după despărțire când a observat că încep să-i dispară bunuri de valoare din casă.

„Mi-a interzis să vin acolo cu mama mea, cu prietena mea cea mai bună, ba chiar mi-a dat un mesaj că dacă mă găsește acolo cu prietena mea o să ne bată pe amândouă, dar el a început să vină cu prezențe feminine pe acolo. Nu mi se pare normal ca el să creadă că putea să facă asta, dar eu să nu vin cu mama. Între timp strângeam din dinți ca să îi dau bănuții.

Cel mai urât a fost când au început să îmi dispară lucruri din casă precum laptopul. Eu, soția lui, am cumpărat de la el un ceas, pe care evident l-a achiziționat în timpul căsătorii, adică înțelegeți și era deranjat că îi port ceasul” – a povestit cântăreața într-o postare pe Instagram.

Ce spune Cătălin Dobrescu legat de acuzațiile Oanei

Antrenorul de fitness s-a declarat deranjat de ceea ce spune Oana despre el, spunând că el este un om corect.

„Am fost foarte supărat că mi s-au adus niște acuzații care m-au afectat foarte mult și, dacă erau faptele mele, nu mă afectau, sau dacă era adevărat. Eu nu sunt om căruia nu-i e rușine dacă a făcut ceva, nu mi-e nici frică, sunt un om foarte corect și poate că o să vă și demonstrez treaba asta peste o lună, un an doi, trei. (…) Sunt un om corect, nu-mi place să mint și nu-mi place să-mi spăl rufele în public. Să știți că n-o voi face nici acum.

Din fericire pentru mine și din nefericire pentru cei care așteaptă replică, pentru scandalul, certurile, prind bine. Eu nu am nevoie de reclamă din asta. (…) Singura mea declarație este asta și o să vă șocheze probabil, nu sunt fals, vă spun din suflet și din inimă, și o să vă spun la final și de ce fac treaba asta”, a afirmat Cătălin Dobrescu în mediul online.

Foto – Facebook

Ultima modificare aprilie 25, 2024 4:27 pm

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale