Nicolai Tand (49 de ani) și soția lui, Monica Tand (42 de ani), formează un cuplu unit și discret de aproximativ 16 ani. Pentru Unica.ro, bucătarul de la „Neatza cu Răzvan și Dani” a dezvăluit care este secretul relației îndelungate dintre el și soția lui, dar și cum ar reacționa dacă ar afla că a fost înșelat.
Nicolai și Monica Tand s-au căsătorit religios în 2018, după 10 ani de relație, și împreună au o fiică, Ilona, în vârstă de 13 ani, și un fiu, Iancu, în vârstă de 10. La avanpremiera „Power Couple România”, Nicolai ne-a spus, printre altele, care consideră el că este secretul relației lui solide și de lungă durată cu Monica.
„Certurile! De obicei, când ne luăm ceva, ne luăm să fie diferit, ca opinii și tot. Dacă doi oameni au aceeași mentalitate, aceeași stare, cred că-s prea monotoni. O relație între doi oameni monotoni cred că nu e de cursă lungă. O relație bună e aia care e intensă, unde există contrarii, da, nu. Asta e baza, esența”, a spus Nicolai Tand pentru Unica.ro, la avanpremiera „Power Couple România”.
În ciuda acestei declarații, Nicolai Tand spune că el și soția lui au amândoi caractere puternice. Crede că una dintre calitățile sale este că el cedează mai des, iar una dintre ale Monicăi este că este mai cumpătată și cerebrală. „Ne completăm până la urmă, despre asta e vorba”, a punctat.
Nicolai Tand ne-a mărturisit că n-ar schimba nimic la soția lui și că îi place faptul că amândoi au personalități vulcanice. Bucătarul crede că Monica apreciază la el faptul că, deși are aproape 50 de ani, este o fire copilăroasă. Până acum, perechea nu a simțit nevoia să apeleze la terapie de cuplu.
„Câteodată e bine să vorbești despre problemele tale, pentru că te descarci. Acumulăm toată ziua și la un moment dat e bine să vorbești cu cineva. Nu toată lumea are nevoie, dar în lumea în care trăim, agitată, dacă e spre binele relații, da, mi se pare normal, sincer”, a mai spus Nicolai Tand, pentru Unica.ro.
Nicolai Tand nu crede că ar putea trece peste infidelitate. Bucătarului i se pare imposibil să uite acest lucru și să ia relația de la zero.
„Să zic așa niște clișeuri, iert, dar nu uit. Îți aduci aminte. Mie mi-e foarte greu să cred că se poate să… Niciodată nu uiți treaba asta. În față, zici da, dar în spate sunt momente în care îți aduci aminte. E foarte greu. În schimb eu cu nevastă-mea avem încredere. E cel mai important lucru, să ai încredere”, a mai spus Nicolai Tand, pentru Unica.ro.
Nicolai și Monica Tand s-au cunoscut în Franța, unde el și-a descoperit pasiunea pentru gătit și unde ea lucra ca model. La acea vreme, Monica era căsătorită cu un francez, iar Nicolai divorțat de o franțuzoaică. Au mers împreună în România la mare, ca prieteni, iar la întoarcerea în Franța, Monica și-a părăsit primul soț.
Ulterior, pentru că amândoi erau foarte ancorați în carierele proprii, Monica și Nicolai Tand au decis ca unul dintre ei să facă un pas în spate și împreună să întemeieze o familie. Monica a făcut acest lucru, renunțând la modelling.
Inițial, Nicolai s-a întreținut din vânzarea de ziare, spălat vase și lucrat ca șofer pe ambulanță. Ulterior și-a descoperit pasiunea pentru bucătărie, iar în prezent deține un restaurant și gătește în matinalul „Neatza cu Răzvan și Dani”. Alături de Sorin Brotnei, Nicolai Tand va participa în noul sezon „Asia Express”.