„Neatza cu Răzvan și Dani va fi mai puțin amuzantă fără tine!” Plecare surpriză de la matinalul de la Antena 1

.

Plecare neașteptată de la „Neaza cu Răzvan și Dani”. Unul dintre membrii echipei celebrului matinal de la Antena 1 a decis să se despartă de colegii lui, după trei ani de activitate, precizând că simte nevoia să treacă „la un next level”.

„Nu este absolut deloc ușor să pleci de la cel mai urmărit matinal din România”

Jurnalistul și reporterul Alex Munteanu a părăsit echipa emisiunii “Neatza cu Răzvan și Dani”, anunțându-și decizia pe rețelele de socializare. Acesta le-a mulțumit colegilor, dar și celor care l-au urmărit de-a lungul timpului și a spus că este momentul pentru o nouă etapă în viața lui.

„Da, am plecat de la ‘Neatza cu Răzvan și Dani’ și nu e clickbait. Pentru cei care se întreabă de ce nu mă mai văd la televizor și pentru a nu lăsa loc speculațiilor și interpretărilor, am deci să înregistrez acest mesaj.

Nu este absolut deloc ușor să pleci de la cel mai urmărit matinal din România, din cea mai bună și profesionistă echipă de live din România, și dintre niște oameni super faini, dar am decis să fac ceea ce simt.

Sincer să vă spun, nu mi-am dorit niciodată să fiu reporter, dar eram conștient că trebuie să o iau de jos, să muncesc, să ard toate etapele pentru a ajunge acolo unde îmi doresc și așa am și făcut, dar în același timp era conștient că voi ajunge în punctul în care voi dori mai mult și voi ajunge la plafonarea care mă va determina să trec la next level.

Asta s-a întâmplat acum și am zis să fac ceea ce simt. Mă bucur că tot ceea ce am realizat a fost în umra muncii și abilităților mele. Într-adevăr, au fost oameni și prieteni care m-au recomandat în locurile în care am evoluat, dar mai departe totul a ținut de mine.

@alexmunteanu.ro Am plecat de la Neatza cu Razvan si Dani 🙏 #fypシ #fyp #viral #tv #tvshow #neatzacurazvansidani #grateful ♬ original sound – alexmunteanu.ro

Vreau să le mulțumesc din suflet tuturor colegilor mei, pentru că am învățat enorm de multe lucruri de la ei și împreună cu ei și am evoluat împreună. Sunt niște oameni deosebiți, profesioniști și chiar sunt foarte recunoscător pentru toată această perioadă prin care am trecut. Vreau să vă mulțumesc și vouă, pentru că m-ați urmrit și v-ați distrat alături de mine”, a spus Alex Munteanu, într-un videoclip publicat pe pagina sa de TikTok.

Reacția fanilor la anunțul plecării de la matinal

Cei care îl urmăresc pe Alex în mediul online și au văzut anunțul acestuia i-au transmis succes pe mai departe și mulți au spus că regretă plecarea lui.

„Succes in continuare, da, ai fost pentru neatza cel mai proaspăt și haios om din echipa și da, ești foarte potrivit pentru televiziune.”

Citeşte şi: Ce mare și frumoasă s-a făcut fiica lui Răzvan Simion. Ianca a împlinit 20 de ani. „Prințesa!” / Foto

Citeşte şi: Răzvan Simion și Daliana Răducan, imagini spectaculoase din luna de miere. Cum s-au filmat cei doi. „Am ajuns în paradis!”

Citeşte şi: Ce salarii au Răzvan Simion și Dani Oțil, prezentatorii „Neața cu Răzvan și Dani”

„Îmi placeai foarte mult la matinal…erai simpatic, spontan și făceai dintr-un banal interviu un adevărat spectacol. Sper sa te revăd din nou la TV. Succes în tot ceea ce vei face în continuare Alex!”

„Ne vor lipsi live-urile și energia ta, însă cu siguranță te așteaptă lucruri frumoase pe viitor. Mult succes în tot!”

„Și tu ai plecat ? Ne bucurai diminețile și erai o gură de aer proaspăt și cu mult umor ! Mult succes și multă baftă în continuare! Să fii fericit!”

„Neatza cu Răzvan și Dani va fi mai puțin amuzantă fără tine, însă important este să faci ceea ce îți dorești. Mult succes!”

„Ne pare rău că ne mai descrețeai frunțile chiar de la prima oră a zilei. Îți dorim mult succes în viață!” – sunt câteva dintre mesajele internauților.

Foto – Facebook

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton