Motivul real pentru care Liviu Vârciu nu i-a oferit fiicei mari, Carmina, un rol în noul lui film, „Zăpadă, ceai și dragoste 2”: „Îmi pare rău!”

.

Liviu Vârciu a dezvăluit adevăratul motiv pentru care nu i-a oferit fiicei mari, Carmina, un rol în noul lui film. „Zăpadă, ceai și dragoste 2: Cu puțin noroc” s-a lansat în cinematografe pe 27 septembrie.

De ce nu i-a oferit Liviu Vârciu fiicei mari, Carmina, un rol în noul lui film

După lansarea celui mai nou film al lui, „Zăpadă, ceai și dragoste 2: Cu puțin noroc”, Liviu Vârciu a explicat motivul real pentru care nu i-a oferit un rol fiicei mari în producție. Liviu are trei copii din două relații. Carmina este primul copil al actorului, din fosta lui relație cu Ami Teiceanu. Prezentatorul TV mai are o fiică și un fiu, Anastasia Maria și Liviu Matei, din actualul mariaj, primul și singurul, cu Anda Călin.

Liviu Vârciu a vorbit recent despre relația frumoasă de prietenie dintre el și Daniela Crudu, care nici ea nu se află în distribuția noului său film. Prezentatorul de televiziune a explicat de ce Carmina și Daniela, două persoane dragi din viața lui, nu au trecut „castingul” pentru a apărea în peliculă.

„Cruduța a fost cu sarcina, e mămică, dar în următorul film, cel de anul viitor, o iau cu drag. E prietena mea. Întotdeauna mi-a înseninat ziua, niciodată nu este tristă”, a explicat Liviu Vârciu, pentru Click!.

Citește și: Carmina Vârciu s-a apucat de afaceri. „Nu o consider muncă. Pare chiar terapeutic!” Cu ce se ocupă fiica lui Liviu Vârciu

„Îmi pare rău!”

Primăvara aceasta, Daniela Crudu a devenit mamă pentru a doua oară. „Cruduța”, cum o alinta Dan Capatos, are o fată și un băiat, amândoi născuți în luna mai. Fetița, Daiana Maria, este născută pe 1 mai 2023, iar băiețelul, Dominic, este născut pe 5 mai 2024.

Liviu Vârciu a fost la fel de onest cum a fost în privința absenței Danielei Crudu din filmul lui și în ceea ce o privește pe fiica în vârstă de 22 de ani. Carmina este creator de conținut online.

„Iar fiica mea, Carmina, nu a avut un rol în acest film pentru că nu am avut unde să o pun. Nu ne băgăm copiii pentru că sunt copiii noștri. Îi băgăm numai dacă își merită locul, dacă joacă ce trebuie și dacă voi găsi un rol pe fizionomia ei. Nu facem nepotisme. Dacă merită intră, dacă nu, îmi pare rău!”, a spus Liviu Vârciu, pentru sursa citată.

Citește și: Liviu Vârciu și Anda Călin s-au căsătorit civil după opt ani de relație. Primele imagini de la cununie. Cuplul are doi copii împreună

Ce relația are Carmina cu părinții ei în prezent

Carmina a povestit că a fost urmărită, vrând, nevrând, de celebritatea tatălui ei, dar că nu a profitat de pe marginea ei. Deși Liviu Vârciu a fost mai puțin prezent în primii ani de viață ai Carminei, acum, atât el, cât și Ami Teiceanu sunt un sprijin pentru fiica lor din toate punctele de vedere.

Liviu Vârciu i-a cumpărat Carminei un apartament și o mașină, iar în prezent Carmina se întreține singură, din activitatea online și din business-ul ei.

Foto: Instagram

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton