Minerva a fost înmormântată miercuri, 12 martie, în orașul său natal, Arad. Valentin Dima, fratele ei, s-a ocupat de funeralii. Astrologul, care a avut trei copii, doi înfiați și unul biologic, i-a lăsat o moștenire specială unui alt astrolog, Sanda Ionescu.
Gabriela Dima, cunoscută de români sub pseudonimul Minerva, a murit pe 7 martie 2025, la 66 de ani, din cauza cancerului. Înmormântarea astrologului a fost organizată de fratele ei, Valentin Dima, și de Gabriela Lucuțar, cunoscută și drept „Regina Întunericului”.
Minerva a fost condusă pe ultimul drum în orașul său natal, Arad, pe data de 12 martie. Familia, prietenii și admiratorii i-au adus un ultim omagiu la cimitirul Eternitatea.
Astrologul și-a dorit să fie înmormântată într-un sicriu de culoare bej și să fie îmbrăcată în haine mov, iar mama și fratele i-au respectat dorința. În sicriul Minervei, familia a așezat obiecte personale care au legătură cu astrologia. De la funeralii nu au lipsit nici aranjamentele florale inspirate de astrologie, în semn de respect pentru pasiunea ei de-o viață.
Minerva era internată la Spitalul Sfântul Ioan din București, unde s-a stins din viață înconjurată de cei dragi. Pe patul de spital, astrologul i-a spus fratelui ei care este ultima ei dorință.
„Îmi pare bine că am prins-o conștientă, am vorbit cu ea joi. Am reușit să am și o ultimă conversație cu ea. Mi-a zis să am grijă de mama, de fată, de ceilalți frați… că eu am rămas cel mai mare acum”, a mărturisit Valentin Dima, pentru WOWbiz.ro.
Sanda Ionescu a primit o moștenire specială de la Minerva
Astrologul Sanda Ionescu, cea care a anunțat decesul Minervei pe Facebook, a dezvăluit că aceasta din urmă i-a lăsat o moștenire specială.
„Sincer, îmi vine să plâng. În primul rând, Minerva este mama astrologiei românești, pentru că ne-a lăsat moșteniri. Când era în spital, mi-a spus ceva de o bibliotecă, că vrea să mă ocup eu de ea. Mai înainte, m-a sunat un prieten de-al ei să îmi spună despre acele cărți, cumva a lăsat vorbă să mi le lase mie. A însemnat foarte mult pentru mine, dincolo de relația frumoasă pe care o aveam, nu exista dimineață în care să nu primesc un mesaj de bună dimineața, mesaje pozitive, bune, blânde. Or să îmi lipsească acele mesaje”, a dezvăluit Sanda Ionescu, la WOWnews.