Mihai Trăistariu sare în apărarea artiștilor care aleg să cânte și la evenimente private, nunți, botezuri, zile onomastice etc.
Trăistariu a făcut o declarație legată de cântatul la evenimente în contextul scandalului de la Vocea României, în ediția de vineri, 6 octombrie. Amintim că în episodul respectiv, Theo Rose pusese ochii pe o concurentă, iar Irina Rimes a întrebat-o dacă o ia “în lăutărie”. După acest moment, Theo Rose s-a simțit jignită de cele spuse de Irina și a izbucnit în lacrimi.
Ce spune Mihai Trăistariu despre scandalul de la Vocea României
„Andreea, vocea unui om ajunge să fie cumva rezultatul a tot ceea ce a studiat de-a lungul timpului și regăsesc în vocea ta multe genuri muzicale. Îmi place că în sfârșit găsesc alți oameni ca mine și mi se pare că în sfârșit lumea mea devine acceptată, normală. Eu mă bucur că văd alți oameni care de acum încolo o să facă asta, ce am făcut și eu, să împrăștie din lumea asta cu sclipici” – i-a spus Theo concurentei. Iar Irina a replicat: “Adică ce? Vrei s-o duci în lăutărie?”
Ulterior, Irina Rimes a precizat că nu a intenționat să o jignească pe colega ei și a subliniat că este o artistă pe care o apreciază foarte tare.
Irina Rimes: „Theo nu a plâns pentru că eu am jignit-o”
„Am spus asta și public, i-am spus-o și ei, ea știe lucrul ăsta, noi ne respectăm reciproc și nu văd de ce a trebuit să sară lumea pe mine, având în vedere că Theo nu a plâns pentru că eu am jignit-o, ci pentru că am atins un punct sensibil și aici nu sunt eu de vină, aici este de vină opinia colectivă. (…)
N-am considerat niciodată că muzica pe care o fac eu este mai presus decât muzica lăutărească, din contră, mereu am considerat că muzica lăutărească, folclorul și muzica populară sunt niște genuri cu valoare mult mai mare, pentru că ele conțin identitatea poporului” – a spus Rimes.
Mihai Trăistariu: „Eu am cântat anul ăsta la vreo 10 nunți”
Legat de acest moment, Mihai Trăistariu a ținut să precizeze că și el s-a lovit de prejudecăți cu privire la faptul că onorează diverse invitații la nunti pentru a cânta.
„Eu am cântat anul ăsta la vreo 10 nunți. Și eu am fost la Eurovision, dar nu înseamnă că dacă ai fost cotat bine, n-ai voie la nunți sau la botezuri. Nunta e tot un spectacol, până la urmă. Eu la nunți cânt, de exemplu, și melodii de la Lara Fabiani. Sunt solicitat mai ales la dansul mirilor. Sunt oameni care te îndrăgesc de când ai apărut pe scenă și te vor neapărat la un eveniment frumos din viața lor. Ce e greșit în asta? Prejudecata asta e o prostie!” – a spus Mihai Trăistariu, pentru fanatik.ro.
Gheorghe Turda și părerea lui despre incidentul de la Vocea României
Și Gheorghe Turda a comentat episodul de vineri de la Vocea României și i-a luat apărarea lui Theo Rose, susținând că are o voce foarte bună.
„Eu am ascultat-o adesea pe Theo Rose, are o voce foarte bună, e foarte bine pregatită, a muncit mult ca să ajungă cineva, un nume. Și ce dacă ea cântă la petreceri? Și eu cânt la nunți de peste 50 de ani, dar am fost și pe scenă, am jucat în ”Nunta lui Figaro”, la Operă, sunt absolvent de canto, la Conservator. S-a luat de ea Irina Rimes, pe care au băgat-o, prin jurii, ca să se afirme? După ce criterii o judecă, căci vocea ei nu m-a impresionat? Vocea lui Theo Rose e incomparabil mai bună decât cea a Irinei Rimes”, a declarat Gheorghe Turda pentru Playtech.