Mihai Trăistariu (43 de ani) se numără printre vedetele care au avut copilării nefericite și pline de lipsuri.
Artistul a crescut într-o familie modestă, cu un tată violent care o bătea adesea pe mama lui.
„Pe el aproape că l-am urât”
Mihai Trăistariu a povestit recent că tatăl i-a făcut mult rău mamei sale, atât de mult încât artistul începuse să nu îl mai dorească în viețile lor. Iar momentul morții părintelui său, Trăistariu spune că “s-a bucurat”.
„Am simțit o tristețe profundă când a murit mama. Când a murit tata, nu am simțit, pentru că taică-meu a bătut-o pe mama de a năucit-o, nu știu de ce. Nu s-au înțeles neam. Eram prin liceu, îmi amintesc niște bătăi, cum o lega de calorifer, o trântea pe jos, o tăvălea, o trăgea de picior. N-am să uit, ceva criminal. Nu se înțelegeau neam, nu știu de ce au mai stat.
Mama stătea că avea patru copii și nu putea să ne susțină financiar. A rezistat eroic. Pe el, aproape că l-am urât, deși acum mi-aș dori să îl cunosc și să vorbesc altfel cu tata. Nu știu de la ce se băteau ca chiorii, el pe ea. Aproape că m-am bucurat când a murit, a murit de cancer când eram mai mici, iar mama a rămas liberă. Când a murit mama, eu am moștenit vocea, blândețea, trăsături de la ea, am suferit o lună, m-am închis în mine, nu am mai crezut în Dumnezeu”, a dezvăluit Mihai Trăistariu, în emisiunea„Bărbați vs Femei”, de la wowbiz.ro.
Nu este prima dată când cântărețul povestește despre violențele conjugale din copilăria lui. El a spus acum ceva timp că bătăile pe care le încasa mama lui erau crunte.
„Tata a fost un pic mai dur, se certa cu maică-mea, cred că îi dădea și câte o bătăiță. Ai mei s-au certat cam mult, din orice prostie, la două-trei săptămâni, era agresiv cu ea verbal și ea avea clonțul mare. În ultimii ani, avea fiecare camera lui, viața lui. Mai mult pe plan psihic o maltrata, dar câte bătăi a îndurat, n-a plecat.
O dată, mama a căzut în genunchi și i-a spus – “Să te mănânce cancerul, să îți iasă ochii!”. El de cancer a murit, iar tumoarea lui de la cap a plecat spre ochi. Așa a murit. Zicea că îi curge din nas apă minerala și să îl ducem la fereastra să vada marea. Și noi stăteam la Piatra Neamț”, a povestit artistul, acum câțiva ani, în emisiunea „Happy Hour”.
Dar tatăl violent nu era singura problemă în familia lui Mihai Trăistariu. Deoarece el și frații său s-au confruntat și cu foame și frig cât locuiau în casa părintească.
„Ne chinuiam cu fasole, cu cartofi. Frigiderul era deconectat ca să nu coste, caloriferele erau debranșate. Un geam era spart și ani de zile a stat așa, cu o plasă pusă acolo” – a relatat el.