Mihai Onilă, declarații uluitoare despre moartea fetei. „Problema nu era în copil, ci în mamă!”

.

Mihai Onilă a făcut o serie de declarații tulburătoare despre moartea fiicei sale, Ioana. Fostul membru al trupei AXXA și-a pierdut fata în urmă cu șapte ani din cauza unei tumori la creier.

Cazul a stârnit un val de controverse la momentul respectiv, deoarece, după aflarea cumplitului diagnostic, Mihai Onilă și soția sa de la vremea respectivă, Adriana, au decis să nu-și supună copila calvarului chimioterapiei și au luat-o acasă unde au încercat să-i aline suferințele cu ajutorul energiilor și cu puterea luminii. Fostul cântăreț este hirotonist preot al lui Melchizedec și maestru Reiki.

„Fiecare mamă are un string, un fel de cablu usb cu copilul”

Recent, într-un interviu pentru fanatik.ro, Mihai Onilă a declarat că problemele nu erau “în copil, ci în mama lui”.

Problema, de fapt, nu era în copil, ci în mama copilului. Iar mama copilului a rămas cu aceleași probleme. Acesta este și motivul pentru care noi ne-am separate cu relația, iar eu am început o altă relație. Problemele adevărate nu erau în copil, erau în mama copilului. Energetic, fiecare mamă are un string, un fel de cablu usb cu copilul. Și toate datele negative sau pozitive de la mamă se transmit copilului.

Iar dacă copilul este în primul stagiu de formare, adică între un an și 14 ani, copilul nu poate riposta și nu poate să lupte împotriva datelor care coboară din mamă. Și-atunci toate datele negative din mamă au coborât în copil, iar copilul a încetat să mai trăiască, să mai stea în trup adică, din cauza acelor date.

„Acum înțeleg cum un om care face cancer”

Lucrurile, cum spuneam, sunt foarte complexe. Eu am aprofundat această cunoaștere din ce în ce mai mult. Acum înțeleg cum un om care face cancer, are niște probleme, niște traume din copilărie sau din părinții lui. Părinții noștri sunt poarta noastră de intrare în lume, un fel de Dumnezeii noștri. Noi ne luăm toate datele vieții de la ei. Dacă viața nu e pozitivă, benefică, cu certitudine va interveni separarea de viață”, a dezvăluit artistul pentru sursa amintită mai sus.

Citeşte şi: Laura, soția lui Mihai Onilă, ex-AXXA, despre experiența paranormală din timpul morții clinice. „Am ieșit din trup. Mă vedeam de sus!”

Citeşte şi: Mihai Onilă comunică cu fiica sa din lumea de dincolo: “Am rămas înțepenit în baie “

Citeşte şi: EXCLUSIV / Devenit preot al lui Melchizedec, Mihai Onilă insistă să-i facă ultima slujbă. Va oficia ceremonia funerară a propriului copil

Citeşte şi: Fratele lui Mihai Onilă, despre moartea nepoatei sale: „A fost un extraordinar de mare șoc”

„Ea nu s-a simțit niciodată fericită pe pământ”

La scurt timp după ce și-a pierdut fata, Mihai Onilă a mai făcut o declarație șocantă, spunând că fata “nu aparținea acestui tărâm”.

„Ea nu s-a simțit niciodată fericită pe pământ, cu toată dragostea pe care i-am dat-o noi. Plângem, râdem, ne aducem aminte de ea. Copilul ăsta nu aparținea acestui tărâm, nu era nici bun nici benefic pentru ea. Va fi incinerată”, a declarat Mihai Onilă în direct la tv.

Foto – Facebook

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton