Mihai Albu, diagnosticat cu cancer de prostată. „A urmat o operație!” Cum se simte designerul

.

Mihai Albu a anunțat în mediul online că a fost diagnosticat cu cancer de prostată. În vârstă de 61 de ani, celebrul designer și creator de încălțăminte a fost operat, iar acum se află sub supraveghere medicală.

MIhai Albu, diagnosticat cu cancer de prostată

La începutul acestui an, în februarie, Mihai Albu a fost la un spital privat din București, unde a fost supus unui control amănunțit.

„Precum spune proverbul “Mai bine să previi decât să tratezi” m-am conformat și mi-am făcut evaluarea periodică într-un spital multidisciplinar cu servicii de excepție și cu un personal de o înaltă conduita profesională” – a declarat el la momentul respectiv.

Cum se simte Mihai Albu după operație

Acum a făcut un nou anunț în mediul online în care a anunțat că a fost diagnosticat cu cancer de prostată și că a trecut printr-o operație.

„Împărtășesc cu voi experiența prin care am trecut de curând, o călătorie pe care am început-o cu multă speranță. În urma unui control de rutină cu rezultate modificate, rezultate ce au condus ulterior la investigații imagistice și de laborator specifice, am fost diagnosticat cu cancer (adenocarcinom- formă malignă) de prostată. A urmat o operație de extirpare a prostatei și a ganglionilor locali”, a transmis Albu pe Facebook.

Designerul se află în continuare sub supravegherea medicilor.

„Încă mă aflu in perioada de convalescență permanent monitorizat de echipa chirurgicală, iar progresele se văd de la o zi la alta. Este extrem de important să nu ignorați evaluările medicale periodice pentru că vă pot salva viața. Voi lăsa timpul să-mi vindece rănile, chiar mă așteaptă multe creații spectaculoase” – a continuat.

Mihai Albu și lupta cu depresia

Mihai Albu a fost căsătorit timp de nouă ani cu Iulia Albu, iar împreună au o fată, Mikaela, în vârstă de 14 ani. Fata a rămas cu Iulia după divorț, iar Mihai Albu spune că relația lui cu Mikaela nu este atât de profundă pe cât și-ar dori. Designerul a delarat că suferă de depresie și, de cele mai multe ori, supărările apar când lucrurile nu îi ies cum trebuie.

CONȚINUT VIDEO UNICA

„Sunt depresiv. Da, tot timpul. Orice chestie care nu-mi iese, mă deprimă rău. Sunt un tip care pune la suflet foarte ușor, orice. Și mă deprimă anumite chestii. Mă remontez destul de repede. Nu iau medicamente de niciun fel. Poate ar trebui, nu știu. Nu sunt nici de dus la psiholog sau psihiatru” – a declarat el în podcastul realizat de Nasrin Ameri.

Citeşte şi: Iulia Albu, mesaj emoționant în mediul online, după decesul mamei lui Mihai Albu: „Îți mulțumesc pentru ce m-ai învățat”

Citeşte şi: Anunțul lui Leonard Miron, după 22 de ani de relație cu iubitul. „Trebuie până la sfârșitul anului!”

Citeşte şi: Iubitul Iuliei Albu, Mike, și-a cerut scuze public pentru comportamentul de la America Express 2023: „A fost greșeala vieții mele”

Citeşte şi: Iulia Albu l-a acuzat pe Mihai Albu că și-a expus fiica la COVID-19. Cum a răspuns designerul

Despre relația cu Mikaela, Mihai Albu spune că și-ar dori să o vadă mai des, deși înțelege că nu se poate din pricina programului ei încărcat.

„E ok, vorbim la telefon. De curând a făcut 14 ani, o să aibă buletin. Acum are și ea program, are meditații, are școală, are îndatoriri, nu e ca până nu demult când putea oricând să vină. O înțeleg că vine mai rar.

S-au pierdut ani importanți. Cred că se întâmplă oriune. În momentul în care părinții se despart, cel la care nu locuiește, pierde din legături” – spunea el anul trecut.

Foto – facebook

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton