Mihaela Tatu a făcut primele declarații după ce Marina Almășan a acuzat postul Antena 1 că emisiunea „În direct cu România” este o copie a emisiunii sale de la TVR, „Rivalii”.
Cuprins
Cuprins
Mihaela Tatu a reacționat după ce Marina Almășan a spus că emisiunea ei de la Antena 1 e o copie a formatului „Rivalii” de la TVR
Marina Almășan (58 de ani) a acuzat postul Antena 1 că emisiunea „În direct cu România”, prezentată de Mihaela Tatu (61 de ani), a copiat formatul emisiunii „Rivalii”, de la TVR, pe care ea a găzduit-o timp de mai mulți ani. Jurnalista susține că noul show este o reproducere atât a conceptului, cât și a primei teme de dezbatere din emisiunea sa.
Contactată de jurnaliștii de la Fanatik.ro, Mihaela Tatu a făcut prima declarație pe acest subiect.
„Nu! N-a zis așa ceva! De ce spuneți asta? Nu m-a acuzat deloc pe mine că i-am furat formatul. Exact în final îmi spune că n-are nimic cu mine, că e vorba de producători. Declarațiile ei sunt despre cei de la Antenă, au treabă cu producătorii, n-au treabă cu mine! La revedere!”, a răspuns Mihaela Tatu pe un ton ridicat, susțin jurnaliștii de la Fanatik.ro.
Ce a spus Marina Almășan despre Mihaela Tatu
Marina Almășan a avut câteva critici și pentru Mihaela Tatu, pe lângă cele pe care le-a adus postului Antena 1.
„Dacă tot a fost adus în discuție numele Mihaelei, eu, personal, dacă aș fi fost pusă într-o astfel de situație, i-aș fi trimis Mihaelei un mesaj, în privat. Cam așa: «Draga mea, am fost invitată să prezint un format nou, la Antenă, care seamănă cumva cu RIVALII, emisiunea realizată timp câțiva ani, de tine și echipa ta. Să știi că nu am niciun amestec în acest nou format al Antenei. Sunt un simplu prezentator, deci să nu-mi porți pică!»”, a scris Marina Almășan pe Facebook.
„În fine, așa aș fi făcut eu. Dar nu le putem cere tuturor să acționeze precum noi”, a subliniat jurnalista.
Marina Almășan pregătește o nouă emisiune TV
În încheierea postării sale, Marina Almășan i-a urat succes Mihaelei Tatu și a dezvăluit că pregătește o nouă emisiune la TVR.
„Maniera în care-mi voi realiza noua emisiune nu va semăna cu nimic de pe piață. De 35 de ani n-am «copiat» nicio fărâmă de la alte minți. Invers însă…”, a concluzionat Marina Almășan.
Foto: Facebook; Antena 1; TVR
Ultima modificare martie 13, 2025 1:16 pm