Mihaela Buzărnescu, dezvăluiri neașteptate despre o relație complicată: „Respectiva persoană este căsătorită, cu familie!”

.

Mihaela Buzărnescu (36 de ani) a dezvăluit detalii despre viața ei personală și experiențele pe care le-a trăit în diverse relații de-a lungul timpului.

Mihaela Buzărnescu, detalii neștiute despre cea mai lungă relație

Jucătoarea de tenis a făcut publice, în urmă cu câțiva ani, într-un podcast, unele amănunte despre cea mai lungă relație intimă pe care a avut-o, despre impactul emoțional al despărțirii de un fotbalist, dar și despre motivele pentru care și-ar dori să reia legătura cu Marco Dulca, fiul lui Cristi Dulca.

Mihaela Buzărnescu și-a reamintit despre prima sa relație, începută la vârsta de 21 de ani, pe care a descris-o ca fiind cea mai lungă din viața ei, durând aproape opt ani. Deși relația a fost presărată cu momente dificile, aceasta a reprezentat o etapă importantă în viața ei, mai ales având în vedere provocările din cariera sa sportivă și accidentările care au ținut-o departe de competiții pentru o vreme.

”La 21 de ani am avut prima mea relație și a fost cea mai lungă, a durat aproape opt ani. Au fost momente și momente, dar a fost singura relație care a durat mult. Nu a fost ușor, pentru că era și vârsta la care participam la multe concursuri, apoi au intervenit și accidentările, care m-au făcut să stau mai mult pe acasă. Persoana respectivă a înțeles acele sacrificii și a înțeles să le facă și el, pentru că ne întâlneam mai rar. Și nu era din domeniul sportiv, lucra în domeniul corporatist.

A fost greu, dar am acumulat multă experiență. S-a terminat într-un mod normal, ok, amândoi am trecut peste acea perioadă.

Citeşte şi: Matilda Pascal Cojocărița, dezvăluiri despre relația cu soacrele: „Mi-au spus că sunt potrivită pentru băieții lor, apoi nici nu m-au mai primit în curte”

Citeşte şi: Andreea Bălan, adevărul despre ce a condus la eşecul în relaţia cu Keo şi mariajul cu George Burcea: „Am văzut că trăiesc cu invidie”

Citeşte şi: Lucy Markovic, faimoasă pentru colaborările cu Armani și Versace și fostă finalistă „Next Top Model”, a murit la 27 de ani. Ce se știe despre cauza decesului

Respectiva persoană este acum căsătorită, cu familie, toate bune și frumoase, eu am rămas singură, fără familie, fără nimic (nr. – râde), toate bune și frumoase (n.r. – râde din nou), dar nu contează”, a spus Mihaela Buzărnescu, în podcastul ”Vin de-o poveste by Radu Tibulcă”.

Ce spune Mihaela Buzărnescu despre o împăcare cu fostul iubit

Relația dintre Mihaela Buzărnescu și Marco Dulca a fost una intens mediatizată, dar și scurtă, durând aproximativ jumătate de an. Cei doi au fost împreună până în martie 2022, însă relația s-a încheiat într-un mod tensionat. Mihaela a declarat ulterior că relația a fost una dificilă, menționând că a fost afectată emoțional și profesional de această experiență. Ea a descris relația ca fiind „abuzivă” și a afirmat că a fost nevoită să pună capăt legăturii pentru a-și proteja sănătatea mentală și cariera.

În podcastul lui Tibulcă, Mihaela Buzărnescu a evitat să ofere detalii specifice despre motivele despărțirii de Marco Dulca, dar a declarat ferm că o posibilă împăcare nu ar fi exclusă. Ea a subliniat faptul că cei doi împărtășesc multe interese și planuri comune, ceea ce ar putea reprezenta un punct de plecare pentru o reconciliere în viitor.

”E un subiect… nu aș vrea să intru în detalii, este între noi doi. Mi-a părut foarte rău și îmi pare rău și acum pentru ce s-a întâmplat, pentru că sentimente există din ambele părți în continuare. În plus, să nu spui niciodată, niciodată, pentru că tot timpul poți avea a doua șansă.

La noi a fost respect profesional, am fost șase luni împreună, o perioadă nu foarte lungă, dar foarte intensă și foarte frumoasă, dar și cu micile lucruri mai puțin plăcute, care m-au afectat mai mult pe mine, ca fată. (…)

Eu eram fericită cu viața mea personală, în care mă dedic total, așa cum fac și în viața de sportiv. Poate nu este un final, nu se știe niciodată. Vorbeam de multe lucruri pe care le puteam face împreună, familia lui mă plăcea foarte mult, familia mea îl plăcea pe el”, a adăugat sportiva.

Foto – Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton