Marius Manole, de urgență la spital, după ce s-a accidentat pe scenă. Care este starea actorului

.

Marius Manole (45 ani) a ajuns de urgență la spital, în urma unui accident suferit pe scenă. Îndrăgitul actor al Teatrului Național București a avut nevoie de îngrijiri medicale. Vestea a dat-o chiar el, pe rețelele de socializare.

Marius Manole a reușit, de-a lungul anilor, să cucerească publicul cu rolurile sale, de fiecare dată când a urcat pe scenă. Și sâmbătă seară și-a făcut meseria doar că, de data aceasta, pentru el piesa nu s-aa încheiat cu apaluze, ci cu o vizită la spital.

Marius Manole, accident pe scena TNB

Actorul a suferit un accident pe scenă, acesta lovindu-se destul de rău la un genunchi. Deși a avut nevoie de îngrijiri medicale, Manole și-a asigurat fanii că nu își va anula următoarele spectacole. Spune că se simte bine și va reveni imediat pe scenă.

„Dragii mei, în seara asta în timpul spectacolului “Repetiție pentru o lume mai bună” a avut loc un accident nedorit. Spectacolul a fost dus la bun sfârșit. Am fost la Spitalul Universitar unde foarte repede m-au cusut și acum sunt în regulă cât de cât.  Nu voi suspenda niciun spectacol, doar că va trebui să adaptez toate mișcările din toate spectacolele”, a anunțat Marius Manole pe pagina sa de Facebook, unde le-a arătat internauților și cum arată acum piciorul său, după ce a fost cusut.

Rog să aveți înțelegere pentru următoarele 15 zile. Mulțumesc colegilor mei pentru grijă. O echipă e totuși o echipă. Mulțumesc și să aveți grijă de voi. Mulțumesc medicilor de la Spitalul Universitar UPU, sunt ultra-profesioniști”, a mai scris el.

În momentul accidentului, Marius Manole juca în spectacolul „Repetiție pentru o lume mai bună”, în regia lui Radu Afrim.

Citește și: Marius Manole a avut o copilărie traumatizantă: Am fost crescut pe principiul „capul plecat sabia nu-l taie!”

Citește și: Ce a pățit actorul Marius Manole după ce nu a mâncat 40 de ore: „La mine e pentru prima oară”

Citește și: Lili Sandu și Ileana Lazariuc, prietenie de 25 de ani: „Ar trebui să primim premiul pentru cel mai longeviv cuplu din showbiz” / Exclusiv

Citește și: Cum arată vila de lux a lui Dorian Popa. „Dressingul poate fi asemănat cu un spital, știu, sunt nebun!”

Oana Pellea și Maia Morgenstern, reacție după accidentul actorului

Mai mulți admiratori de-ai actorului i-au transmis mesaje de însănătoșire grabnică. Pe lângă aceștia, și câteva actrițe cunoscute i-au scris lui Marius Manole pe rețeaua de socializare.

„Iubitule, te rog cu Cerul și Pământul, odihnește-te!”, i-a spus Oana Pellea.

„Multă sănătate”, i-a urat, la rândul ei, Maia Morgenstern.

Și Iuliana Mariuc a vrut să îi transmită un mesaj îndrăgitului actor: „Sintagma «arta cere sacrificii» e atât de adevărată… din păcate…dar această iubire a ta îți va da putere! Însănătoșire grabnică și multe succese!”.

Totodată, regizorul Radu Afrim, a intervenit și el pe Facebook, după ce se pare că nu a reușit să îl convingă pe actor să nu revină atât de repede pe scenă, întrucât medicii i-au recomandat repaus.

„Dacă-l iubiți pe Marius Manole, convingeți-l să stea la pat măcar 3 săptămâni”, a fost reacția regizorului.

Vezi în Galeria FOTO de mai sus mai multe imagini cu actorul Marius Manole

Sursă foto: Facebook

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton