Mario Fresh, mesaj acid pentru Alexia Eram, după ce a fost fotografiat alături de un model din Ucraina

.

Mario Fresh i-a transmis încă un mesaj acid fostei iubite, Alexia Eram. Artistul a încheiat definitiv și în mod public acel capitol al vieții sale, printr-un mesaj publicat la Instagram Story.

Ce mesaj i-a transmis Mario Fresh fostei iubite, Alexia Eram, la cinci luni de la despărțire

Mario Fresh (25 de ani) și Alexia Eram (24 de ani) și-au spus adio după opt ani de relație. Artistul a fost cel care a confirmat despărțirea, în octombrie 2024, printr-un mesaj pe social media. Acum, solistul i-a transmis un mesaj public fostei iubite.

În dreptul unui pahar cu cafea pe care era scris mesajul „Nu te mai iubesc.”, Mario a scris „Nici eu”. Artistul a publicat imaginea la Instagram Story. Întâmplător sau nu, paharul este rezultatul unei colaborări între revista ‘A List Magazine a mamei Alexiei, Andreea Esca (52 de ani), și o cafenea din Capitală.

Citește și: Mario Fresh, surprins în compania unei foste finaliste Miss Ucraina. Cum au fost fotografiați

Mario, versuri despre fosta iubită; Alexia, mesaj despre fostul iubit pe tricouri

Mario Fresh a valorificat la maximum interesul oamenilor față de despărțirea dintre el și Alexia Eram, mai multe dintre noile sale piese făcând referire la fosta lor relație. La rândul ei, Alexia i-a transmis un mesaj fostului iubit printr-o colecție de haine.

Până acum, Alexia Eram nu a făcut nicio declarație despre despărțirea de Mario. În schimb, tânăra a lansat o colecție de haine printre care s-au regăsit mai multe tricouri cu un coș de gunoi roșu pe care era inscripționat mesajul „My ex still misses me”, respectiv „Fostului meu încă îi este dor de mine”.

Citește și: Alexia Eram și iubitul, surprinși într-o ipostază tensionată în oraș. Cum au fost fotografiați

Cu cine au fost surprinși Alexia Eram și Mario Fresh, după despărțire

La scurt timp după ce Mario Fresh a anunțat despărțirea de Alexia Eram, tânăra a fost fotografiată de paparazzi Cancan sărutându-se cu un alt bărbat, la o petrecere de Halloween. De atunci, Alexia a fost surprinsă de mai multe ori în compania aceluiași bărbat, o dată în Bali, altă dată în oraș.

La rândul lui, Mario a fost surprins în compania mai multor femei, dar în niciuna dintre imagini nu apare sărutându-se cu acestea. După ce a demontat zvonurile că ar forma un cuplu cu influencerița Nadd Hu, Mario Fresh a fost fotografiat în compania unui model ucrainean. Anastasiia Mishchenko, model de profesie și fostă finalistă Miss Ucraina 2024, apare în videoclipului piesei „Idem” a lui Mario.

Până acum, nici Alexia Eram, nici Mario Fresh nu și-au asumat nicio relație.

Foto: Instagram

Ultima modificare februarie 24, 2025 1:10 pm

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale