Home > Vedete > Româneşti > Maria Lucia Hohan, prima reacție după ce a fost acuzată de Adrian Stănescu, tatăl copiilor ei, de abuz de substanțe interzise și alcool: „Agresorii încearcă să pară victime și adevărul e alterat dramatic”
Maria Lucia Hohan, prima reacție după ce a fost acuzată de Adrian Stănescu, tatăl copiilor ei, de abuz de substanțe interzise și alcool: „Agresorii încearcă să pară victime și adevărul e alterat dramatic”
Maria Lucia Hohan a dezmințit acuzațiile pe care Adrian Stănescu, tatăl celor doi copii ai ei, i le-a adus în instanță. Creatoarea de modă susține că ea și bărbatul nu au fost niciodată logodiți sau căsătoriți și că nicio acuzație care i-a fost adusă nu este adevărată.
Adrian Stănescu o acuză pe Maria Lucia Hohan, fosta lui parteneră de viață și mama copiilor săi, de abuz de substanțe interzise, alcool și că a apelat la serviciile unor escorte. Ca probe, bărbatul, de profesie specialist IT, a depus la dosar pagini din presupusul jurnal al creatoarei de modă, potrivit Româniatv.net.
„Deci, într-o singură lună am avut o aventură cu un necunoscut, am angajat o escortă, m-am îmbătat în barul de alături, m-am drogat, am chemat ambulanța și era să ratez avionul către copii”, susține Adrian că Maria a scris în jurnalul său.
Adrian Stănescu și Maria Lucia Hohan se află în proces pentru custodia copiilor lor de cinci ani.
Maria Lucia Hohan îl acuză pe fostul iubit că are o „dorință gravă” pentru banii ei
După acuzațiile care i-au fost aduse, Maria Lucia Hohan a reacționat în mediul online. Creatoarea de modă a explicat, printre altele, de ce nu dorește să ofere interviuri pe acest subiect. Designerul susține că acuzațiile care i-au fost aduse sunt inventate.
„Nu există orgii, droguri și escorte. Nu există probe tulburătoare de acum șase ani. Nu există amanți, obținere de clienți prin relații intime, activități de prostituție și toate tâmpeniile cu care a trebuit să mă confrunt de ani de zile – eu, prietenele și angajatele mele și oricine îmi este apropiat.
Relax. Acestea nu sunt știri. Există doar un individ – care nu a fost niciodată nici soțul, nici logodnicul meu – este autoproclamat – dar care a intentat 70 de acțiuni în instanța împotriva mea și zeci de plângeri penale, respinse sau clasate deja majoritar, multe fiind încă în desfășurare, acest lucru datorându-se dorinței lui grave pentru banii mei și atenția presei și notorietate pentru dânsul, necâștigată prin muncă, așa ca mine, ci urcându-se pe cariera și reputația mea”, a scris Maria Lucia Hohan pe Instagram.
Adrian Stănescu, acuzat de creatoarea de modă că se victimizează
În continuarea aceleiași postări, creatoarea de modă s-a arătat dezamăgită de legislația din România, care nu permite ca astfel de situații să fie sancționate drastic, astfel încât să nu se mai repete.
„Nu există probe tulburătoare. Există doar un comportament delirant narcisic abuziv care în România nu poate fi sancționat și pedepsit drastic prin lege, astfel încât să fie oprit.
Nu, nu doresc să particip la podcasturi și interviuri TV pentru că nu există un scandal, decât unul imaginar, în capul lui. Aș fi vrut ca el să realizeze impactul asupra propriilor copii, pentru că și dacă ar fi fost adevărate acuzațiile «grave și tulburătoare», era mai importantă pentru el liniștea lor – dar pentru el contează să apară la TV și să-mi ceară mie pensie alimentară și să se prezinte tuturor că fiind o victimă”, a mai spus designerul.
„Agresorii încearcă să pară victime și adevărul e răstălmăcit.”
În încheiere, Maria Lucia Hohan a adus în discuție contextul politic prezent, respectiv tensiunile dintre SUA și Ucraina. Creatoarea de modă s-a comparat cu Zelenski, care se confruntă cu un conflict pe care nu l-a provocat el.
„Din fericire, eu și copiii suntem bine – suntem puternici, performanți în carieră și la școală. Am învățat să trăim cu acest individ în curtea noastră și să învățăm să ignorăm. Câștigăm acțiunile una câte una alături de avocatul meu și cu răbdare infinită ne apărăm și nu cedăm.
Așa cum Zelenski este un dictator și a pornit războiul în Ucraina, așa și eu am «pornit» scandalul. Ce tipare asemănătoare, nu? În aceste zile am văzut cu ochii noștri cum agresorii încearcă să pară victime și adevărul e răstălmăcit, alterat dramatic. Se poate și în cazul unei țări, se poate și în cazul unei persoane.
Am prea multă frumusețe în viață, în meseria pe care o fac, în iubirea infinită a copiilor mei perfecți și echilibrați, în echipa mea de fete minunate pe care le iubesc și cu care lucrez zilnic ca să mă las doborâtă de imensa cantitate de ură și răutate cu care mă confrunt gratuit de mult prea mulți ani de zile și care nu pare să se oprească.
Am însă multe proiecte frumoase la care lucrez, alături de persoane minunate. Îmi iubesc muncă, ador să creez, îmi ador copiii, așa că deja mă consider o persoană privilegiată și sunt recunoscătoare pentru binele pe care încă îl primesc și vreau să cred că și eu îl dau mai departe. Dar pe scurt – Chill. I’m ok. (Liniștiți-vă, sunt ok) și voi fi mereu”, a concluzionat Maria Lucia Hohan.
Maria Lucia Hohan este cel mai de succes designer român în străinătate. Creatoarea de modă a îmbrăcat staruri precum Jennifer Lopez, Christina Aguilera, Catherine-Zeta Jones, Zendaya, Mena Suvari, Vanessa Hudgens, Katherine Heigl, Nicole Scherzinger și Demi Lovato.