Mara Bănică (48 de ani) a criticat relația Iuliei Albu (42 de ani) și iubitul ei, Mike (46 de ani), după ce i-a văzut împreună la ”America Express” 2023.
În timpul competiției ”America Express – Drumul Soarelui”, Iulia și Mike au avut o relație încordată. Deși sunt împreună de circa șase ani, Iulia a fost criticată și pusă în diverse situații stânjenitoare de Mike, dar a ezitat să se certe cu el în fața camerelor de luat vederi. Ulterior, după ieșirea din competiție, cei doi s-au separat o vreme.
Mike: ”Cred că am supărat pe toată lumea, nu doar pe Iulia”
„O iubesc pe Iulia și nu cred că America Express și nicio altă experiență ar fi putut să ne dezbine, cu toate că am avut un moment în care am fost separați. Nu cred că ne-a separat America Express. Cred că ne-a separat bunul simț și un moment… de repaus. Am avut amândoi un moment de introspecție. Eu mi-am luat perna și am plecat”, a spus Mike, la vremea respectivă.
Tot atunci, Mike a pus momentele în care a răbufnit la adresa Iuliei pe seama presiunii și a stresului din competiție.
”Cred că am supărat pe toată lumea, nu doar pe Iulia. E o competiție, totuși. Este presiune, ai mult de alergat, ai mult de cărat, nu este ușor. La un moment dat nici nu am simțit că mai doresc să fiu în locul respectiv, cred că am avut un moment sau două”, a declarat el, anul trecut, pentru cancan.ro.
Mara Bănică a fost invitată în emisiunea lui Cătălin Măruță și a criticat vehement relația dintre Iulia Albu și Mike. Discuția legată de cei doi a pornit după ce Mara Bănică a fost comparată cu Iulia Albu, în urma celor mai recente intervenții estetice pe care jurnalista și le-a făcut în decembrie.
Mara Bănică: „Eu o privesc pe Iulia Albu cu alți ochi de atunci”
Citeşte şi: Iulia Albu și Mike au ajuns la psiholog după competiția America Express: ”Ne-am certat mai rău”
Citeşte şi: Iulia Albu și Mike au ajuns la psiholog după competiția America Express: ”Ne-am certat mai rău”
„Îmi zice lumea că eu sunt Iulia Albu, în primul rând eu n-am alături de mine un Mike, ferească Dumnezeu. Nu te-ai uitat la America Express? (nr. îl întreabă pe Cătălin Măruță). E ceva rău. De ce? El e ceva rău. Eu o privesc pe Iulia Albu cu alți ochi de atunci.
Cum să înduri așa ceva? Ce femeie stăpână pe ea, puternică, poate să stea lângă un om care se comportă așa? Opinia mea, iartă-mă. Să faci atâtea sacrificii doar să ai pe cineva, să știi că ești cu cineva? Atâta umilință și atâta… fiecare cu viața lui, dar atâta timp cât ți-o expui la televizor, lasă-i pe alții să aibă păreri”, a spus Mara Bănică, în emisiunea de la Pro TV.
Mara Bănică, operație estetică de 12 ore
Mara Bănică a trecut înainte de sărbătorile de iarnă printr-o intervenție estetică la nivelul feței. Jurnalista și-a făcut un lifting facial și a povestit că procedura a durat 12 ore. Mara Bănică și-a asumat acum intervenția făcută, așa cum a mai făcut și în trecut, deși a primit o mulțime de critici din partea răutăcioșilor.
„Le cresc sânii de la mărar. Știi asta, nu? Andreea Bălan a mâncat atâta mărar, până și-a făcut atât sânii, bravo ei, la mine nu a mers, poate am alergie la mărar. Eu am făcut un lifting facial total, lip lift, 12 ore a ținut operația.
Patru zile cât am stat în spital, ziceai că m-a bătut cineva, nu am putut să mănânc 4 săptămâni, ți-o spune cineva care a făcut cam toate operațiile estetice, la sâni de 4 ori, nas o dată, liposucție, am trecut cam prin toate, o durere cumplită. A fost cumplit, am întrerupt operația la jumătate, m-am dat jos de pe masă, nu mai puteam” – i-a mai spus ea lui Măruță.
Foto – Facebook
Ultima modificare ianuarie 15, 2024 2:51 pm