Mama Elenei Gheorghe, intervenție estetică pentru a arăta mai bine. „Am o vârstă, trebuie să fac niște proceduri!”

.

Mărioara Man Gheorghe, mama cântăreței Elena Gheorghe, a decis că este timpul să meargă la cabinetul de înfrumusețare, pentru a-și face unele ajutări la nivelul feței.

În vârstă de 62 de ani, interpreta de muzică populară își dorește să arate bine pentru publicul ei și nu se teme de procedurile estetice.

„Sunt o mamă cu trei copii, am cinci nepoți”

”Nu schimb nimic. Doar că fiind artist, trebuie să arăt bine, și atunci trebuie să vin să fac niște proceduri. Pentru că am o vârstă. Sunt o mamă cu trei copii, am cinci nepoți, am o viață în spate și mulți ani, dar sunt mândră de acești ani. Atunci trebuie să mă gândesc ce aș putea să fac să mă mențin și chiar să arăt și mai bine. Am puțină gușă și trebuie să fac ceva cu ea” – a dezvăluit mama Elenei Gheorghe, pentru ego.ro.

Procedura la care a apelat Mărioara Gheorghe a fost de diminuare a excesului de piele din zona gușei printr-o intervenție non-invazivă.

”Îi vom diminua gușa din prima ședință, cu rezultate de la prima ședință. Se face o procedură non invazivă. Nu se topește grăsimea. Este un lifting nechirugical, cu rezultate de la prima ședință, fără durere și fără anestezie” – a declarat experta în înfrumusețare care s-a ocupat de intervenție.

”Eu de asta nu mă duc nicăieri pentru că nu vreau să mă doară”

Mama Elenei Gheorghe spune că nu ar apela la ajutorul experților esteticieni dacă procedurile ar fi dureroase.

”Eu de asta nu mă duc nicăieri pentru că nu vreau să mă doară. Adică am născut trei copii cu naștere naturală și a fost foarte greu, dar acum nu mai vreau să mai suport așa dureri din astea, mai ales pentru frumusețe. Eu zic că deocamdată sunt ok, sunt mulțumită pentru tot ce mi-a dat Dumnezeu.

Citeşte şi: Cât au costat rochiile pe care Elena Gheorghe le-a purtat la nunta fratelui ei. Artista a fost nașa lui Costin Gheorghe

Citeşte şi: Cu ce afecțiune s-a confruntat Elena Gheorghe. „Nu mă mai vindecam”

Citeşte şi: Ghiceşte vedeta: Această fetiţă e azi o cântăreaţă de succes

Citeşte şi: Elena Gheorghe, siluetă de invidiat după două nașteri. Cum se menține artista în formă

Plus că eu nu pot să vin în fiecare zi la tratamente, că eu am treabă. Eu merg și la școală, am și spectacole și trebuie oarecum să prind momentul ca atunci când vin la procedură să plec imediat acasă” – a adăugat Mărioara Man Gheorghe, pentru aceeași sursă.

„Dimineața folosesc loțiune tonică, vitamina C și o cremă cu SP”

În urmă cu câțiva ani, mama Elenei Gheorghe mărturisea că fetele ei au îndrumat-o să folosească anumite produse pentru tonifierea și înfrumusețarea pielii.

„Dumnezeu și mama mea au fost îngăduitori cu mine și m-au lăsat pe Pământ cu o genă foarte bună, însă recunosc că datorită fetelor mele, am început, de câțiva ani, un ritual de înfrumusețare. Produse pentru ten am început să folosesc destul de târziu, la sfatul fetelor, nu din tinerețe.

Dimineața folosesc loțiune tonică, vitamina C și o cremă cu SPF, o dată pe săptămână folosesc un gomaj, iar apoi aplic o mască de hidratare cu colagen”, a precizat Mărioara Gheorghe, pentru evz.ro.

Foto – Instagram

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton