Mădălin Ionescu nu va mai prezenta emisiunea „Viața fără filtru” în zilele care urmează, din cauza unei probleme de sănătate. Prezentatorul de la Antena Stars a luat decizia de a se recupera acasă, după ce și-a amintit prin ce a trecut după prima infecție cu virusul COVID-19.
Cuprins
Cuprins
Mădălin Ionescu a ajuns pe mâinile medicilor
Mădălin Ionescu (54 de ani) a făcut pneumonie. Pneumonia este o inflamație acută a plămânilor, cauzată de o infecție. Deși nu este o formă gravă, prezentatorul de televiziune a ales precauția, ținând cont de ce a trăit după ce a contractat virusul COVID-19.
„Prieteni, din păcate, timp de câteva zile nu voi putea prezenta emisiunea «Viața fără filtru» de la Antena Stars, din motive obiective. În doar patru zile de la debutul simptomelor, adică de vineri până aseară, am ajuns să fac pneumonie. Nu e o formă gravă de pneumonie. Cu toate astea, ținând cont de ce am trăit în Covid, am avut un grad de afectare destul de mare prima oară când am făcut Covid, nu mă simt foarte confortabil, și sper ca antibioticul pe care mi l-au recomandat medicii de la Matei Balș să fie eficient”, a spus Mădălin Ionescu în mediul online.
„Nu am Covid, nu am gripă, e o situație specială. Nu mă așteptam să trec prin așa ceva. (…) Am pneumonie interstițială, pneumonie în faza de început”, a adăugat moderatorul TV.
Mădălin Ionescu nu a crezut în COVID-19
În 2020, Mădălin Ionescu se număra printre acei oameni care nu credeau în noul coronavirus.
„Cum poți contesta un virus și o afecțiune despre care nici măcar doctorii din linia întâi încă nu știu mare lucru, după atâtea luni de confruntare? Ți se spune că ai și gata… Poate Marcel (Pavel – n.red.) chiar a contractat virusul, cine știe? Rămân, însă, circumspect față de acuratețea și eficiența testărilor (nu e o problemă exclusiv românească, testele în sine sunt discutabile!)”, spunea prezentatorul în iunie 2020.
Ulterior, Mădălin Ionescu s-a convins de existența COVID-19 după ce s-a confruntat cu infecția cu noul coronavirus nu o dată, ci de două ori.
Prezentatorul a contractat atât varianta Delta, cât și pe cea Omicron. După ce a contractat varianta virală Omicron a COVID-19, dintr-un restaurant din Poiana Brașov, prezentatorul s-a tratat acasă, însă lucrurile au scăpat rapid de sub control. Așadar, s-a văzut nevoit să meargă la spitalul Matei Balș din Capitală. Pneumonia cauzată de COVID-19 i-a afectat plămânii în proporție de 15%.
„M-am dus la timp la spital, tocmai ca să nu ajung în stare gravă la spital. Am dat apoi într-o altă infecție la nivelul gâtului. Nu am putut să mănânc. Am slăbit cinci kilograme în timpul acesta”, a declarat Mădălin Ionescu la acea vreme, pentru Click!.
Foto: Instagram
Ultima modificare decembrie 5, 2024 4:48 pm