Luca Reghecampf a intervenit în scandalul divorțului dintre tatăl lui, Laurențiu Reghecampf, și Anamaria Prodan. Fiul cel mare al antrenorului a contrazis câteva dintre declarațiile impresarei.
Cuprins
Cuprins
Luca Reghecampf a răbufnit după declarațiile Anamariei Prodan
Luca Reghecampf a făcut o serie de declarații tăioase cu privire la Anamaria Prodan, după ce aceasta a spus în cadrul unui podcast că l-ar fi filmat pe tatăl lui cu amanta, în casa în care locuia cu impresara.
„Stau cu soțul meu în casă, cu copiii mei, primesc de la băiatul nostru cel mare, Luca, film cu acest gen de femei și doamna respectivă, în casa mea, în curtea mea, în patul meu, pe banii mei, ai familiei noastre, pe bărci. Totul filmat de Luca și dat nouă”, a spus Anamaria Prodan, în cadrul unui podcast.
Deși a fost până acum destul de discret cu ieșirile publice, Luca a declarat acum că ceea ce Anamaria Prodan a zis nu este adevărat. Tânărul nu dorește ca impresara să îi mai jignească mama (n.r. – Mariana Pfeiffer) „de fiecare dată când se folosește de numele” său.
„E timpul ca Anamaria Prodan să înceteze cu intrigile! Am tăcut până acum din respect față de tatăl meu, dar nu mai vreau să accept nimic. Nu sunt fiul Anamariei Prodan. Am o singură mamă, pe care o iubesc.
Ca, de altfel, și pe tatăl meu. Anamaria trebuie să conștientizeze că îmi jignește mama de fiecare dată când se folosește de numele meu. Nu am filmat pe nimeni și nu am intervenit niciodată între tatăl meu și fosta lui soție. Consider că Anamaria trebuie să se oprească” – a declarat Luca Reghecampf pentru Cancan.
Luca Reghecampf îi cere impresarei să nu mai implice copiii în scandalurile ei
Luca a mai precizat că o respectă pe fosta soție a tatălui său și nu își dorește un schimb de replici cu aceasta, dar nu consideră că impresara ar trebui să își implice copiii în scandalurile personale.
„Nu intenționez să intru într-un schimb de replici cu ea, fiindcă o respect în continuare. Dar nu este acceptabil ca vreun părinte să se folosească de copiii lui pentru a-și purta războaiele. Eu am trei frați și îi iubesc în egală măsură. Și pe cei mai mici, dar și pe Bebe.
De asemenea, tata ne iubește la fel și nu a făcut niciodată diferențe între noi. Le-a arătat iubire și fetelor Anamariei, dar nu a pretins vreodată că este tatăl lor. Pentru că tatăl lor este Tibi, cu care tatăl meu are o relație foarte bună. Se respectă unul pe celălalt” – a mai spus Luca Reghecampf.
Tânărul a subliniat că tot ce își dorește este să fie lăsat în pace, deoarece nu vrea nimic de la Anamaria Prodan.
„E vremea să fim lăsați în pace. Nu cer nimic Anamariei. N-am nevoie de nimic de la ea. Nu i-am cerut și nu îi cer bani.Nu i-am cerut și nu îi cer atenție. Îi cer doar să ne lase în pace. Eu am absolvit o facultate, m-am angajat, mă întrețin singur, îmi întrețin și familia mea. Am soție acasă și nu este normal ca Anamaria să mă folosească, să mă includă în discuțiile ei”– a mai precizat fiul cel mare al lui Laurențiu Reghecampf.
Foto – Facebook
Ultima modificare octombrie 24, 2024 12:07 pm