Cristina Lupu (33 de ani) alias Like Creața va deveni mamă pentru a doua oară anul viitor. Cristina a născut o fetiță, Eza, la începutul anului acesta. Patru luni mai târziu, tânăra a rămas însărcinată cu cel de-al doilea copil. „Și anul acesta am primit mai devreme cadoul de ziua mea. O să mai avem un bebe!”, a scris Like Creața pe Instagram, pe 22 noiembrie.
Like Creața, detalii despre a doua sarcină: „M-am jucat de-a Dumnezeu fără să vreau”
„Am primit multe întrebări dacă e ok că am rămas așa repede însărcinată, având în vedere că am născut prin cezariană. Am rămas însărcinată când Eza avea 4 luni. Știam că indicat e să aștepți 1 an sau măcar 10 luni. Văzând că mă simt foarte bine, am zis de ce nu?! O decizie pe care am luat-o fără să mă consult cu medicul meu”, a început Cristina.
„Abia când am fost la control am aflat ce riscuri implica această sarcină. În cazul în care sarcina s-ar prinde fix pe tăietură sau lângă, șansele ca aceasta să se desprindă/desfacă sunt foarte mari, aproape de 100% și asta ar fi dus la alte complicații”, a continuat.
„Una ar fi fost să nu mai poți avea copii după ce ai naște, iar sarcina oricum ar fi fost dusă cu greu până la capăt. Evident, contează și cât e de puternic organismul tău și cât de repede se recuperează, dar chiar și așa, e riscant. Ce să zic, m-am jucat de-a D-zeu fără să vreau, dar DUMNEZEU a ales să fim bine”, a mai scris.
Articolul continuă după recomandări
Citește și:
Jessie J a dezvăluit că a pierdut o sarcină. „Să rămân însărcinată a fost un miracol în sine”
Nicole Cherry a născut. „Este minunată, nu că e a mea, dar e minunată”
Alexandra Stan, despre boala autoimună de care suferă: „M-am îmbolnăvit la Survivor”
„Bebele s-a prins în partea opusă a tăieturii. Dar prin ce emoții, teamă, frică, deznădejde am trecut în acele clipe, până să aflu că totul e ok, nu doresc nimănui și nici nu mai vreau să trec. Așa că, de atunci nu mai fac nimic de capul meu. Concluzia acestei postări: Întrebați-vă medicul în orice vreți să faceți legat de sănătatea voastră!”, a încheiat.
Like Creața, emoții înainte de a deveni mamă pentru prima oară
„Nu ne așteptam să se întâmple așa de repede… Spun asta, pentru că am rămas însărcinată imediat după ce am primit OK-ul doctorului. Noi eram pregătiți psihic să se întâmple peste 3-6 luni. Sau poate și mai mult timp, așa cum am tot auzit că au rămas diverse mămici. Noi „am rămas” în două săptămâni. Ieiii! Eram amândoi acasă, Claudiu dormea în timp ce eu îmi făceam testul”, a povestit Cristina în septembrie 2020, pentru Unica.
„Nu-mi venea să cred că e pozitiv, tot închideam și deschideam ochii ca nu cumva să fie în imaginația mea. Când s-a trezit, a văzut că pe masă era un bilețel prin care îl anunțam că vom fi părinți, iar sub el era testul. La fel ca mine, s-a blocat, nu știa ce să zică. M-a întrebat dacă nu mă țin de glume! Evident că s-a emoționat și ne-am bucurat de veste!”, a încheiat atunci.
Foto: Instagram
Ultima modificare noiembrie 29, 2021 12:38 pm