Laurențiu Reghecampf s-a logodit cu iubita? „Este un inel scump”

.

Laurențiu Reghecampf (46 de ani) și iubita lui, Corina (29 de ani), vor deveni părinții unui fiu în primăvara anului acesta. Recent, în mediul online, antrenorul echipei Universitatea Craiova a publicat un selfie cu el, Corina, fiul lui cel mare, Luca (20 de ani), și iubita acestuia, gimnasta Asiana Peng (21 de ani). În imagine, Corina pare că poartă un inel de logodnă, dar și o bijuterie asemănătoare unei verighete.

Laurențiu Reghecampf s-a logodit cu iubita? „Este un inel scump”

Laurențiu mai are un fiu, Laurențiu Reghecampf Junior (13 ani), din fostul mariaj cu Anamaria Prodan (49 de ani). Antrenorul și impresara s-au separat în vara anului 2021, după 13 ani de mariaj. Primul termen de judecată al divorțului este pe 7 februarie 2022. Luca este fiul lui Laurențiu din primul său mariaj cu Mariana Pfeiffer.

Despre presupusa logodnă, pentru WOWbiz, o sursă apropiată antrenorului a dezvăluit: „Nici vorbă de așa ceva. Laurențiu Reghecampf este în plin proces de divorț, deci nu este vorba de niciun fel de verighetă. Cât despre un posibil inel de logodnă, răspunsul este același: nici vorbă”.

„Reghe este un om corect, care are de finalizat divorțul în curs și nu va face niciun pas înainte de încheierea acestor formalități. Dar, da, este un inel scump, de la un brand de lux, care poate semăna cu un inel de logodnă, însă nu este cazul”, a încheiat sursa.

Fotografia cu el, Corina, Luca și Asiana a fost publicată ca răspuns la o serie de declarații pe care mama gimnastei, Silvana Peng, le-a făcut la adresa antrenorului, la adresa iubitei lui, dar și la adresa relației lor.

Articolul continuă după recomandări

Citește și:

Anamaria Prodan, detalii despre ultimele luni din mariajul cu Laurențiu Reghecampf

Anamaria Prodan, declarații usturătoare despre Laurențiu Reghecampf: „Am muncit mult să-l fac cunoscut”

Anamaria Prodan, despre Laurențiu Reghecampf: „A greșit teribil”

Despre iubita antrenorului, Silvana a spus: „S-a scris că îi merg afacerile fantastic cu China. (…) Mă tem că visează să se folosească de copiii mei (n.red.: Asiana și Răzvan Peng) și de soțul meu ca să se întâmple aceste lucruri. Or, în condițiile astea, poarta i se închide. (…) Să desparți o familie cred că e cel mai mare păcat pe lumea asta”.

„Mă sperie cumva faptul că din 13 în 13 ani unii consideră că e de despărțit și de luat de la capăt… (…) Eu nu condamn pe nimeni. Fiecare face ce crede de cuviință, dar aș prefera ca Luca să nu ia nimic negativ de la nimeni”, a mai declarat Silvana Peng.

„Sper ca peste 13 ani să n-o văd plângând pe Asiana și eu să mor ca mama Marianei Pffeifer. Că dânsa așa a murit, aproape de data când a fost anunțată că, după 13 ani, s-a rupt relația dintre Mariana și Laurențiu. Atât de tare s-a frământat femeia aia, până a murit. Dar asta e, fiecare are o karmă, fiecare plătește bunele și relele”, a completat.

Silvana Peng: „Am ajuns să cred că madame Prodan sau Tănase, cum o cheamă acum, confundă niște lucruri”

„Îngrijorările doamnei Silvana nu au niciun temei. Asigur pe oricine că atât Luca, cât și ceilalți membri ai familiei noastre – eu, Corina – îi acordă Asianei și iubire, și respect. Aceste îngrijorări ale doamnei Silvana ar trebui, mai degrabă, să fie legate de faptul că a consimțit să facă jocul dezgustător al fostei mele soții. Că s-a asociat unei situații de familie care nu o privea pe domnia sa”, a replicat Laurențiu în mediul online.

Ulterior, întrebată dacă a vorbit vreodată cu Anamaria Prodan, Silvana a mai spus: „Cred că fuge. Îi e frică tare, o simt. Îi e frică, vă spun eu. Îi e frică tare să-și asume, fiindcă ea veșnic aruncă cu noroi, «amantele, femeile» și așa mai departe. Eu, citind mereu că Asiana este asociată cu această (n.red.: iubită a lui Laurențiu Reghecampf), «prieteniile, același oraș, una-i gimnastă, una nu știu ce e», am ajuns să cred că madame Prodan sau Tănase, cum o cheamă acum, confundă niște lucruri”.

„Mi-aș dori ca dânsa să facă distincție între gimnasta României, Asiana Peng, și frumoasele escorte, printre care se număra și ea în urmă cu 13 ani. Da, dânsa, în urmă cu 13 ani, era pe post de (n.red.: amantă). A uitat probabil că a despărțit o familie!”, a mai spus.

Anamaria Prodan: „Eu, ca mamă, nu-s de acord cu ce face Reghe!”

„Doamna Peng mă confundă! Probabil a stat în China și nu știe situația lui Reghe de acum 13 ani. Tăntălăul meu de soț urlă în gura mare că am învățat-o pe doamna Peng să-l facă de râs! Eu, ca mamă, nu-s de acord cu ce face Reghe! O fată crescută în cultura chinezească nu are cum să stea în lumea lui Reghe. Nu are cum să stea lângă așa ceva sau să fie asociată cu așa ceva”, a replicat Anamaria Prodan în mediul online.

Foto: Instagram

Ultima modificare ianuarie 19, 2022 1:04 pm

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale