Laura Cosoi s-a întors la muncă după doar o săptămână de la nașterea celui de-al patrulea copil. Actrița a devenit mama unei fetițe, Aida, pe 28 iulie. Pe 6 august, Laura s-a întors pe platourile de filmare ale emisiunii „Vacanță de vedetă”, pe care o moderează de la începutul acestui an.
Laura Cosoi s-a întors la muncă la o săptămâna după ce a născut al patrulea copil
Laura Cosoi (42 de ani) și-a reluat activitatea profesională la doar o săptămână după ce a născut a patra fetiță. Actrița din „Retreat Vama Veche” și soțul ei, Cosmin Curticăpean, mai au trei fete, pe Rita, Vera și Lara. Perechea este căsătorită din anul 2015.
Laura Cosoi a publicat mai multe Instagram Stories din culisele emisiunii „Vacanță de vedetă”, pe care o prezintă la Antena Stars. În prima filmare, Laura se află în dressing, cu fata cea mare, Rita, plimbându-se în fundal. Ulterior, actrița a publicat un videoclip cu platoul de la Antena Stars și a încheiat seria de Stories cu o fotografie cu ea pregătită pentru filmare, într-un outfit fluid alb-negru.
„Din nou pe platou”, a scris Laura Cosoi la Instagram Stories.
„Duminică dimineața eram la slujbă și când am ieșit, i-am spus lui Cosmin: «Ce special mi se pare să naști un copil în zi sfântă de duminică!». Câteva ore mai târziu, în noaptea de 28 iulie, s-a născut Aida, natural, cu 4100 g și 54 cm. Am știut că va face parte din viața noastră încă de acum doi ani, când mi-a apărut în vis și mi-a spus că o să vină, că este fetița noastră și că se numește Aida. Așadar, este un copil predestinat, iar numele înseamnă «dar», «reîntâlnire», «a ajuta», «fericire».
Știu că a venit cu un scop, așa cum vin copiii pe lume, să ne învețe lucruri … Aida este «copilul dar» și încă de când era în burtică a avut menirea să bucure și să vindece! Mulțumim, Aida, că ne-ai ales pe noi și simt că surioarele te-au chemat! Probabil știu ele ceva! Când ne cuprindem copiii cu privirile știm că Dumnezeu este cu noi și nu contenim să îi mulțumim! Te iubim, Aida! Vă iubim Rita, Vera, Lara! Sunteți darul, pacea, lumina și muzica vieții noastre!”, a scris Laura Cosoi pe Instagram, după ce a născut a patra fetiță.
Ce valori vrea Laura Cosoi să le insufle fiicelor ei
Înainte să o nască pe Aida, Laura Cosoi ne spunea că este recunoscătoare pentru sănătatea ei și a celor dragi, pentru familia frumoasă pe care o are și pentru că face ceea ce iubește.
„Pentru copiii ăștia care sunt absolut adorabili. Și o sută aș face dacă ar fi așa toți. Nu mă pot sătura de ei. Nu există ceva să mă umple de fericire și iubire cum o fac ele și relația lor cu noi, dar în special relația lor între ele. E acolo ceva între ele, o legătură absolut incredibilă. Sper să o păstreze. Nu știu cât ține de noi, dar asta mi se pare rar”, a spus Laura Cosoi, în exclusivitate pentru Unica.ro.
Nu în ultimul rând, actrița ne-a spus care este cel mai important lucru pe care și-l dorește pentru Rita, Vera, Lara și Aida.
„Eu aș vrea să fie oameni buni, asta aș vrea. Să fie oameni buni, să fie curate, să fie curate în gândire. Să fie bune, fără rele intenții. Cred că vor atrage binele dacă ele sunt bune”, a încheiat actrița.