Jurnalista Adriana Stere (42 de ani) a trecut printr-o experiență îngrozitoare după ce a mâncat brânză contaminată cu o bacterie periculoasă. Reporterul Știrilor Pro TV a dezvăluit în emisiunea lui Cătălin Măruță că a avut primele simptome la șase zile după consumul alimentului și ajunsese să nu se mai poată deplasa singură.
Cuprins
Cuprins
Adriana Stere a cumpărat brânza de la un magazin artizanal
Adriana Stere, mama a cinci copii, spune că a cumpărat brâznă de la un producător local și pe moment nu și-a dat seama că ar putea ceva în neregulă cu produsul. Șase zile mai târziu, însă, au început să apară primele simptome – o stare acută de oboseală și febră foarte mare. Iar starea jurnalistei s-a deteriorat rapid. Febra de 40 de grade și frisoanele constante, dar și pielea din zona pieptului și a abdomenului care au început să se decuameze au făcut-o să ceară ajutorul medicilor. La început, doctorii au suspectat o infecție streptococică, însă tratamenul nu a fost eficient, iar starea de rău a persistat.
Citeşte şi: James Van Der Beek din „Dawson Creek” a fost diagnosticat cu cancer. Cum se simte actorul
Citeşte şi: Dolph Lundgren, mărturisiri despre lupta cu cancerul. De ce crede actorul că a făcut boala
„Se întâmplă să ajungi într-o situație în care nu te așteptai. Am luat brânză de la un magazin artizanal. După vreo 6 zile, cât a fost perioada de incubație, au apărut primele simptome, adică oboseală teribilă, cruntă. După încă o zi de luni de muncă, m-am prăbușit. Aveam două zile libere și am crezut că am nevoie de odihnă. Îmi era greu să mă ridic din scaun și să mă mișc, să funcționez. Am făcut-o până în momentul în care organismul a clacat. Au urmat zile de febră foarte mare, peste 40, și de frisoane.
După 3 zile de frisoane a început să mi se descuameze pielea de pe piept și de pe burtă. Asta nu am mai pățit-o niciodată, nu vă doresc. Am chemat ambulanța, iar medicul a spus că am probabil o pneumonie dată de un streptococ în gât. Asta la o consultație. Am urmat indicațiile, era vorba despre un antibiotic și s-a dovedit că nu era cel potrivit pentru situația mea. Am stat acasă, colegii mi-au spus să mă menajez, că trebuie să mă refac.
Am stat o săptămână și ceva acasă. Nu părea că sunt tocmai cum trebuie și spre sfârșitul perioadei au apărut problemele de glezne la ambele picioare. M-am întors la serviciu. Am zis că se duc” – a povestit Adriana Stere în cadrul emisiunii „La Măruță”.
Jurnalista a ajuns să nu se mai poată deplasa
A mai urmat o zi de muncă și apoi, Adriana Stere a mers din nou la spital unde a făcut investigații mai amănunțite. După alte cîâtyeva zile de stat acasă, problemele noi au continuat să apară, jurnalista acuzând dureri mari de glezne. În cele din urmă, s-a trezit că nu se mai poată deplasa. Se pare că brânza consumată de Adriana Stere era contaminată cu Coxiella burneti, o bacterie rară și periculoasă.
„După câteva zile m-am trezit și nu am mai putut să merg. M-a luat soțul în brațe, m-a dus la spital, apoi am mers în cărucior cu rotile. Medicii au fost siguri că toate simptomele mele au fost din cauza brânzei. Analizele din sânge, culturile din sânge care au adus rezultate foarte clare au determinat această bacterie atipică. Sunt doar două căi de transmitere: direct prin contact cu dejecții de animale de fermă, cum ar fi vaci, oi, capre și consum de brânzeturi contaminate cu Coxiella burneti. Cazul meu a fost al doilea”, a mai precizat Adriana Stere.
Foto – Facebook
Ultima modificare noiembrie 5, 2024 10:51 am