Jojo și Paul Ipate, separați. Ce mesaj i-a transmis actrița soțului său

.
Jojo și Paul Ipate formează unul dintre cele mai solide, discrete și apreciate cupluri din showbizz-ul autohton și vestea separării lor ar întrista foarte mulți fani. Din fericire, este vorba doar de o distanțare temporară, iar motivul nu este nici pe departe o ceartă sau o ruptură de relație.

Jojo și Paul Ipate au un program de muncă foarte încărcat și din acest motiv sunt nevoiți să petreacă foarte mult timp separați. Îndrăgita actriță și-a liniștit fanii printr-un mesaj postat pe conturile de socializare prin care explică motivele separării de moment de soțul său și, mai mult de atât, îi face acestuia o declarație e dragoste emoționantă: E o perioadă de turnee în care eu și iubitul meu nu ne mai vedem atât de des cum suntem obișnuiți. În astfel de momente îmi dau și mai bine seama cât de importantă e familia noastră și de unită…

Dorul de tine mă face să fiu și mai mult recunoscătoare pentru tot mi-a fost dat @paulipate. Am răcit un pic și aș vrea să fii aici să mă strângi în brațe. Știu că mă alint, însă cea mai bună parte e că lângă tine pot fi oricât vreau eu de vulnerabilă. Pentru că tu ești stânca mea neclintită și refugiul meu de fiecare dată când lucrurile o iau razna. Te iubesc și îți trimit dorul meu”, – a scris Jojo pe Instagram.

Vezi imagini cu Jojo și Paul Ipate în galeria foto de mai sus! 

Sursă foto: Instagram

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton