Iulia Vântur, fotografie înduioșătoare cu „socrul”. Ce spune despre tatăl lui Salman Khan: „M-a făcut să mă simt ca acasă în India”

.

Iulia Vântur a publicat o imagine înduioșătoare cu ea și cu tatăl iubitului ei. Fosta prezentatoare de la „Dansez pentru tine” formează din anul 2012 un cuplu discret cu actorul Salman Khan. Duminică, 24 noiembrie, tatăl actorului, Salim Khan, a împlinit 89 de ani. Cu această ocazie, artista a publicat o imagine alături de „socrul” ei.

Iulia Vântur, fotografie înduioșătoare cu tatăl lui Salman Khan

Iulia Vântur (44 de ani) și Salman Khan (58 de ani) formează un cuplu discret de aproximativ 12 ani. Deși au fost fotografiați împreună la diferite evenimente publice și private, fosta știristă și actorul nu au publicat niciodată o imagine în care apar doar ei doi pe rețelele sociale. În schimb, Iulia are pe contul de Instagram fotografii cu mai multe persoane din anturajul actorului de la Bollywood. Cel mai recent, cântăreața a publicat o imagine cu tatăl lui Salman, Salim Khan, alături de o urare emoționantă de la mulți ani.

„La mulți ani uneia dintre persoanele mele preferate din întreaga lume. Cel care m-a făcut să mă simt ca acasă în India. Îi sunt pentru totdeauna recunoscătoare. Legenda Salim Khan, omul care a creat cea mai frumoasă și puternică moștenire – o familie iubitoare și unită. Să fii binecuvântat cu sănătate, iubire și bucurie, să inspiri și să-ți împărtășești mereu înțelepciunea. Să creezi din ce în ce mai multe povești grozave”, a scris Iulia Vântur în mediul online.

Citește și: Iulia Vântur, cu un colier spectaculos, de peste 200 de carate, la un eveniment din Abu Dhabi: „M-am simțit ca o regină”

Ce spune fosta prezentatoare TV despre nuntă și copii

Iulia Vântur este foarte rezervată când vine vorba despre relația de cuplu, planurile sale de a se căsători și de a deveni mamă. Invitată recent în emisiunea „La Măruță”, solista a spus că nu simte nicio presiune să-și oficializeze relația sau să facă un copil.

„M-am obișnuit să nu mai am nicio presiune pentru că nu are rost. De ce să-mi pun eu presiune pentru că alții vor să pună?! Nu, e ok. Mă descurc. Cred că m-am obișnuit de atâția ani de zile, fiind în lumina reflectoarelor”, i-a spus Iulia Vântur lui Cătălin Măruță.

La rândul lui, Salman Khan a acordat un interviu pentru India Today, unde a dezvăluit motivul pentru care încă nu s-a căsătorit. Numele Iuliei nu a fost rostit, acesta preferând să vorbească despre căsătorie la modul general: „Când va dori Dumnezeu Atotputernicul”.

„Pentru căsătorie sunt necesare două persoane. Când am spus da, cineva a spus nu. Când cineva a spus da, eu am spus nu. Acum există «nu» din ambele părți. Când ambele părți spun «da», căsătoria va avea loc. Mai e timp. Am 57 de ani. Vreau să fie prima și ultima”, mai spunea actorul în 2023.

Citește și: Cum ar fi, de fapt, Salman Khan, partenerul Iuliei Vântur, în relații. Acuzații grave din partea fostelor iubite: „Laș, sadic și abuzator narcisist al femeilor”

Iulia Vântur, despre Salman Khan: „Este scutul meu.”

În cadrul unui interviu pentru City Times, Iulia Vântur a vorbit despre relația ei cu Salman Khan și despre ce reprezintă actorul pentru ea.

„Salman este ca o stea strălucitoare. El este scutul meu. Sunt mândră de el, dar uneori este o provocare să strălucești și tu, în timp ce ești înconjurată de o aură atât de mare, precum o are el”, a declarat Iulia Vântur.

„El trăiește pentru munca sa, cufundându-se pe deplin nu numai în propriul rol, ci și în întreaga echipă și în întregul proces”, a completat atunci.

Foto: Instagram

Ultima modificare noiembrie 25, 2024 4:32 pm

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale