Am rămas surprinsă în cel mai plăcut mod de doamna simpatică pe care o ascultam în copilărie pe casetele video şi care e unul dintre cei mai apreciaţi critici de film din ţară.
O veţi redescoperi în acest interviu, din care veţi afla inclusiv că îi place să piloteze.
Mulţi au crescut cu filmele traduse de dv., însă perioada casetelor video a trecut. Aveţi regrete din acest punct de vedere?
Nu. În viaţa fiecărui om este câte o etapă, care se termină la un moment dat, pentru că ar fi cam plicticos altfel. A durat din noiembrie 1985 până în martie 1996, când s-a dat legea drepturilor de autor şi deci ar fi fost ilegal să continui. Pe de altă parte, trebuie să recunosc că lumea are o memorie foarte bună. După douăzeci şi ceva de ani, oamenii îşi mai amintesc şi au nostalgii. De asemenea, o tânără cineastă care stă la Londra, Ilinca Călugăreanu, chiar realizează un film despre ce se întâmpla în a doua jumătate a anilor 80, despre casetele VHS şi sunt inclusă în proiect.
Aveţi acasă filme dublate cu vocea dv.?
Vreo două casete, pentru că acelea nu erau ale mele, ci ale unui patron. Ar fi presupus să le cumpăr şi erau destul de costisitoare. Câţiva prieteni mi-au transpus mai multe filme pe DVD, iar restul casetelor pe care le am în casă sunt cu emisiuni TV de cinema, pe care le-am realizat după 1990.
Obişnuiaţi să vă reascultaţi?
Până în 1991, nu am avut video, iar de reascultat acolo unde traduceam, nici vorbă. Totul era la prima şi ultima vedere. O casetă avea 3-4 ore şi nu mă opream, se derula continuu. Am tradus peste 5.000 de producţii, chiar câte 6-7 pelicule pe zi, iar pauza dura cât să-i dau un telefon mamei. Nici apă nu-mi trebuia. Eu sunt mai rău decât cămilele, n-aş bea nimic niciodată. La televiziune puteam traduce şi 12 ore fără oprire. S-a întâmplat ca la un serial BBC să stau nemişcată o jumătate de zi. Dar este patimă mare, asta e ceea ce te captivează, că altfel nu rezişti. Trebuia să mă concentrez. În plus, prima mea limbă este franceza, nu engleza. Le-am învăţat acasă, la facultate şi mai ales din filme.
Cum vă împărţiţi activitatea profesională?
Sunt critic de film, membru în jurii de specialitate, traduc cărţi, piese de teatru, dicţionare de cinema, de contabilitate, de termeni de televiziune şi realizez de 8 ani emisiunea de la radio Guerrilla, „Vocea filmelor”. Am corespondenţe pentru televiziuni, iar vara susţin un curs, în engleză, pentru expaţi, despre istoria filmului românesc. Am o viaţă cu un scenariu alert.
Câte filme vedeţi pe săptămână?
Nu fac niciodată pauză de filme, şi astă mă ajută să supravieţuiesc. În principiu, vizionez 2-3 filme pe zi. Recent, la Festivalul de la Berlin, am vizionat 55 de filme în 12 zile. Nu pot trăi fără ele, dar nici fără televizor, mă uit tot timpul la ştiri. Sunt dependentă.
Arătaţi foarte bine. Cât şi cum aţi slăbit?
40 de kilograme. Respect o anumită rutină, atâta tot, dar e esenţial acel by-pass gastric. Nu am devenit dintr-o dată mai disciplinată sau mai puţin pofticioasă. Mănânc orice, dar mai puţin. Mişcare nu fac, cel mult când sunt în străinătate şi mă plimb. În ţară nu pot fără masaj, dar nu eu depun efortul. Sunt o bucurie pentru taximetrişti în orice ţară m-aş afla.
Când eraţi foarte tânără, aţi fost căsătorită. Aţi mai face pasul?
Nu, pentru că nu intru în categoria celor cu prea multă răbdare şi nu cred că sunt o persoană cu care să convieţuieşti uşor.
Producţiile traduse sunt ca şi copiii dv.?
Da, mă simt ca o „mamă eroină” şi îmi place teribil când vine cineva să-mi spună „v-am auzit când eram copil şi de asta m-am apucat să învăţ engleza”. Este o consolare, fiind unul dintre marile mele regrete că nu sunt mamă.
Va fi Ziua Femeii, iar pe 26 martie, ziua dv. de naştere. Cum veţi sărbători?
Pentru mine, Ziua Femii nu există. Este o invenţie comunistă. Tocmai a fost Mărţişorul şi nu trebuie să-i sufocăm pe cei din jur că permanent e ziua noastră. Referitor la aniversarea mea, pentru că împlinesc 55 de ani, m-am gândit să organizez ceva la cinema. Nu e încă stabilit. În seara respectivă sunt şi Premiile Gopo. Iar o dorinţă pe care aş vrea să mi-o împlinesc este să ajung cândva la decernarea Oscarurilor. Nu am fost niciodată la Los Angeles.
► NU POT TRĂI FĂRĂ…
…cinema
„Nu ştiu dacă neapărat există reîncarnări, dar filmul reprezintă singura soluţie care să-ţi ofere mai multe existenţe”.
…muzică
„Pentru mine asta conotează cu Ateneul, unde au fost cele mai frumoase momente trăite vreodată. Încă mai merg, dar nu atât de des ca atunci când aveam vinerea abonament”.
…călătorii şi avioane
„Din pricina comuniştilor, am avut paşaport pentru Occident abia la 33 de ani. Cel mai mult mi-a plăcut New York, pe care l-am văzut însă târziu, în 2010. Aş dori să vizitez şi India, iar în aprilie voi ajunge la Ierusalim. Îmi place enorm să zbor cu avionul, cu balonul, cu elicopterul, dar am şi pilotat un avion cu dublă-comandă. Este palpitant!”.