Ioana Popescu a divorțat de americanul Ion Lőrinczi după doi ani de căsnicie. Bruneta a ținut până acum secretă despărțirea de fostul fotbalist, gândindu-se că „mai există o șansă”, însă, în cele din urmă relația lor nu mai putea continua.
Cuprins
Cuprins
Ioana Popescu a divorțat după doi ani de mariaj
Ioana Popescu s-a căsătorit pe 24 februarie 2022 cu Ion Lőrinczi, fost fotbalist american de origine maghiară, care deține o afacere și cochetează și cu actoria. Câteva luni mai târziu după căsătorie, Ioana Popescu anunța că este însărcinată cu primul ei copil.
„Sunt puțin speriată, dar și foarte fericită. Problema este că aveam stabilită pentru săptămâna asta o intervenție estetică, care necesită anestezie, și nu mă pregătisem absolut deloc pentru așa ceva, nu știu dacă am voie să o mai fac. E foarte fericit (n.red.: soțul ei), pentru că el de când am început relația m-a bătut la cap să facem un copil împreună. El mai are doi băieți din alte relații și chiar îmi doream și eu băiețel, dar nu acum” – declara ea în 2022.
Din păcate, bruneta a pierdut sarcina iar relația cu soțul începuse să devină destul de tensionată, cei doi trecând prin mai multe epsioade de despărțiri și împăcări. Acum, separarea lor este definitivă.
Citeşte şi: „Firicel” din Las Fierbinţi, idilă cu „devoratoarea de fotbalişti” Ioana Popescu? „E o poveste complicată”
„Da, este adevărat, am divorțat. Nu am vorbit depre asta, deoarece aveam un dubiu, m-am gândit că poate mai există o șansă. Acum, s-a terminat, este închisă povestea, divorțul a fost însă amiabil. El de un an de zile nu mai avea nici job. Eu nu am spus nimănui prin ce greutăți am trecut…” – a spus ea pentru Spynews.
Ioana Popescu: „L-am prins vorbind cu altcineva”
Ioana Popescu a dezvăluit acum că pe timpul mariajului, fostul soț depindea de mama unuia dintre copiii săi, iar acum această femeie ar vrea să vândă casa în care el locuiește. Popescu spune că la baza despărțirii a stat și faptul că l-a prins pe Ion Lőrinczi vorbind cu o altă femeie și chair trimițându-i bani, în timp ce în casa lor existau probleme financiare.
„Fosta soție îi va vinde casa în care el locuiește, va trebui să își găsească în altă parte. De aceea, practic nu am locuit niciodată împreună. El depindea de acea femeie, mama unuia dintre fii lui. Eu am reîncălzit ciorba de prea multe ori, nu mai aveam ce să facem, s-au strâns foarte multe probleme.
L-am prins vorbind cu altcineva, am primit mesaje. În afară de faptul că vorbea cu respectiva, i-a mai trimis și bani, iar eu aveam datorii la întreținere… De ce să trimiți bani altei femei?! Divorțul a avut loc în urmă cu câteva luni, la notariat” – a adăugat Ioana Popescu pentru aceeași sursă.
Foto – Facebook
Vezi Rezultate Bacalaureat 2024 – notele pe județe publicate de edu.ro
Ultima modificare iulie 9, 2024 10:41 am