Ileana Badiu, dezvăluire dureroasă din timpul primei căsnicii: „Am suferit groaznic”. De ce a divorțat de Dinu Pescariu

.

Înainte să-și găsească liniștea alături de medicul Cătălin Badiu, Ileana Badiu a fost căsătorită timp de trei ani, între 2001 și 2004, cu fostul jucător de tenis Dinu Pescariu. În podcastul găzduit de Ilinca Vandici, fosta prezentatoare de televiziune a făcut o dezvăluire dureroasă din timpul primei căsnicii.

Ileana Badiu, dezvăluire dureroasă din timpul căsniciei cu Dinu Pescariu

Ileana Badiu (50 de ani) și Dinu Pescariu (50 de ani) au divorțat în anul 2004, după doar trei ani de căsnicie, de comun acord. În trecut, fosta prezentatoare TV spunea că nu vede divorțul ca pe un eșec, ci ca pe o oportunitate la o viață mai fericită pentru fiecare. În podcastul „Te ascult”, Ileana a împărtășit un moment sfâșietor din timpul primului mariaj.

„Am avut o sarcină pe care am pierdut-o oprită în evoluție la trei luni, pe vremea când nimeni nu vorbea despre asta. A fost prima, aveam 25 de ani, nu era nimeni la care să mă raportez, la vremea aia nu se știa, nu se vorbea. N-am înțeles ce s-a întâmplat cu mine. Am suferit groaznic. N-am investigat, s-a întâmplat, s-a întâmplat. Atunci au apărut analizele hepatice foarte mari, dar nimeni nu-și explica ce legătură are. După am început să investigăm”, a povestit Ileana Badiu, în podcastul Ilincăi Vandici.

Citește și: Ileana Badiu, apariție de excepție într-o ținută de câteva mii de euro, la aniversarea de 50 de ani. „Una din petrecerile memorabile.” / Foto&Video

Care a fost motivul divorțului

În mai 2024, în emisiunea „40 de întrebări cu Denise Rifai”, Ileana Badiu a spus adevăratul motiv al divorțului de fostul jucător de tenis.

„La noi divorțul a fost consensul. Împreună am decis că este mai bine. Că suntem prea tineri să ne stricăm viața împreună, să acceptăm ideea că nu a funcționat între noi și să avem dreptul fiecare dintre noi în a-și reface viața, ceea ce s-a și întâmplat în ambele părți. Eu nu văd divorțul ca un eșec, este o eliberare”, a mărturisit Ileana Badiu, la Kanal D.

Citește și: Drama neștiută trăită de Ileana Badiu la 22 de ani, după moartea tatălui său. „Am o soră cu handicap psihomotor sever care mi-a rămas în grijă.”

Ileana Badiu a pierdut opt sarcini înainte să devină mamă

În primăvara anului 2022, în emisiunea „La Măruță”, Ileana Badiu a dezvăluit că a pierdut opt sarcini înainte să devină mamă. Înainte ca ea și Cătălin Badiu (51 de ani) să se căsătorească, în anul 2008, actrița a mers la o reputată clinică specializată în infertilitate din Germania, unde a primit verdictul că nu va putea concepe niciodată.

„Am hotărât să ne căsătorim și, la nunta noastră, părintele de suflet a zis foarte relaxat: «O să ai un copil, fii fără nicio grijă». După nuntă, la foarte scurt timp, am rămas însărcinată. Sasha a fost o minune”, a declarat Ileana Badiu, pentru sursa citată.

Citește și: Ce diferență de vârstă este între Ileana Badiu şi soţul ei, Cătălin Badiu. Au avut o relație de la distanță timp de 11 ani

Cum a decurs nașterea lui Sasha Badiu, fiul vedetei

În podcastul Ilincăi, Ileana a făcut dezvăluiri despre momentul nașterii fiului ei, Sasha, acum în vârstă de 15 ani. Deși plănuise să nască prin cezariană pe 21 iulie, Sasha a avut alt plan și s-a născut mai devreme, pe data de 18. La acea vreme, Ileana și tatăl lui Sasha aveau o căsnicie la distanță, el lucrând în Germania.

„Concediul (lui Cătălin – n.red.) era de două săptămâni. Dincolo de furtuna hormonală, criza economică, tot ce se întâmpla, era și asta, pleacă și eu rămân cu un bebe de două săptămâni. «Ce mă fac, totuși?» Am căzut psihic. Nu am făcut baby blues, înțeleg că asta e ceva foarte nasol. Am avut o fază depresivă foarte nasoală. Am ieșit până la urmă din ea. Dar greu, am tras de mine”, a mai povestit Ileana, pe YouTube.

Foto: Instagram

Ultima modificare decembrie 17, 2024 6:32 pm

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale