Iasmina și Moldo de la „Casa Iubirii” au pus punct relației. El a recunoscut deja că o place pe Patricia. „Fizic, da!”

.

O altă poveste de dragoste a luat sfârșit în Casa Iubirii. Doi concurenți care păreau că sunt făcuți unul pentru celălalt, au decis să pună punct relației în ediția trecută a show-ului matrimonial.

Iasmina și Moldo de la Casa Iubirii nu mai formează un cuplu

Iasmina și Moldo de la Casa Iubirii s-au despărțit. La scurt timp după separarea lor, Moldo a recunoscut că o place pe Patricia.

Iasmina a fost cea care a făcut anunțul, în timp ce le povestea celorlalte concurente din emisiune că s-a didcat enorm relației, dar nu s-a întâmplat la fel în cazul lui Moldo.

„Faptul că am pus atât de mult suflet într-un timp atât de scurt mi-a cauzat mie rău, foarte rău, nici nu vă imaginați. Și cred că mai bine pentru mine ar fi să nu mă mai consum atât de mult pentru niște lucruri pe care nu le putem controla, nici eu, nici el. Trebuie să se întâmple, nu avem ce să facem. Și mă consum degeaba și nu mai pot. E greu să ajungi cu cineva până aici pentru care ai avut ceva real și să-ți dai seama că, de fapt, nu a fost nimic”, a declarat ea în show-ul de la Kanal D.

Iasmina l-a sfătuit apoi pe Moldo să fie mult mai atent în alegerea fetelor cu care vrea să se implice sentimental, să facă mereu ce-i dictează inima și să se gândească de două ori înainte de a începe o relație pentru a fi sigur că totul va fi exact așa cum își dorește.

Citeşte şi: Fulgy și Roberta din „Casa iubirii” s-au despărțit. „Vreau să fiu singură, cel mai bine!” Ce s-a întâmplat între cei doi

Citeşte şi: Ionuța de la „Casa iubirii”, adevărul despre relația cu Robi. „Când am crescut…” Cei doi se cunosc din copilărie

Citeşte şi: Marinel de la „Casa iubirii” s-a logodit cu iubita lui. Cine este femeia cu care vrea să-și întemeieze o familie. „Nașii noștri de cununie stau în Irlanda”

Citeşte şi: Antoni din „Casa iubirii”, dezvăluiri neașteptate după despărțirea de Rebecca. „Adevărul meu nu este și adevărul ei!” Ce spune despre motivul separării

Moldo a pus ochii pe Patricia

După ce Iasmina a anunțat că nu mai formează un cuplu cu Moldo, tânărul a făcut o mișcare neașteptată, recunoscând că o place pe Patricia, una dintre concurentele nou intrate în show-ul matrimonial. Într-o conversație cu gaza emisiunii, Andreea Mantea, Moldo și Patricia au recunoscut că sunt atrași fizic unul de altul. Iar în mod surprinzător, Iasmina, care era și ea de față, nu a ripostat la auzul destăinuirilor celor doi.

Andreea Mantea: Patricia, având în vedere cât ai putut să afli despre Moldo, ți se pare potrivit pentru tine? Facem abstracție de Iasmina.

Patricia: Fizic e un băiat frumos și cred că am rezona. Atât pot să spun.

Andreea Mantea: Iasmina, crezi că se potrivesc?

Iasmina: Da!

Andreea Mantea: Patricia, crezi că te-ai potrivi cu Moldo?

Patricia: Da.

Andreea Mantea: Moldo, îți place de Patricia?

MoldoFizic? Da!

Andreea Mantea: Sigur este finalul?

Iasmina: Da, este.

Andreea Mantea: Crezi asta cu tot sufletul?

Iasmina: Da. O simt… și asta e mai rău!

Foto – capturi Youtube

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton