Gabi Bădălău, prima reacție după cearta cu Bianca Drăgușanu, la care au intervenit polițiștii: „Un exces de zel”

.

Gabi Bădălău a spus versiunea lui despre cearta aprinsă cu Bianca Drăgușanu, la care au intervenit polițiștii. Modelul l-ar fi amenințat pe afacerist cu un ciob de sticlă, potrivit comunicatului oficial al autorităților. Ulterior, Gabi a relatat ce s-a întâmplat de fapt.

Gabi Bădălău, prima reacție după cearta aprinsă cu Bianca Drăgușanu

Miercuri, 20 noiembrie, Bianca Drăgușanu (42 de ani) și Gabi Bădălău (37 de ani) au fost implicați într-un scandal de proporții, la care a fost martor unul dintre prietenii omului de afaceri. Văzând cum escaladează conflictul, bărbatul a sunat la 112 și le-a spus polițiștilor că Bianca l-a amenințat pe Gabi cu un spray. Ajunși la fața locului, agenții au relatat că, de fapt, modelul l-ar fi amenințat pe afacerist cu un ciob de sticlă. Atât Gabi, cât și Bianca au făcut declarații despre ceartă.

„A fost o discuție, nu a fost niciun conflict. A fost doar o discuție mai aprinsă. Prietenul meu, cu care eram în momentul ăla, într-un exces de zel, a sunat la 112. Atât timp cât a fost făcut apel, oamenii au venit. Nu a fost nicio agresiune, nu a fost nicio plângere. Nu există niciun lucru de această natură. A fost vorba despre o sesizare și atât. Nu s-a întâmplat nimic”, a spus Gabi Bădălău, pentru Spynews.ro.

La rândul ei, Bianca Drăgușanu a declarat că a fost o ceartă ca oricare alta și că excesul de zel l-a împins pe șoferul lui Gabi Bădălău să sune la 112.

„A fost o ceartă ca alte certuri, șoferul era în casă. Din exces de zel a sunt la 112. (…) Nu a fost vorba de nicio violență”, a declarat Bianca Drăgușanu, pentru Spynews.ro.

Citește și: Bianca Drăgușanu a ajuns la ÎCCJ, după ce a fost amendată cu 10.000 lei pentru discriminare

Reacția Biancăi Drăgușanu: „Sunt «rea de gură» ca orice om care se mai enervează.”

După ce ofițerii au ajuns acasă la afacerist, nici el și nici iubita lui nu au dorit să depună plângere. Bianca a spus că șoferul care a sunat la 112 a exagerat, fiind vorba doar de o simplă ceartă între iubiți. Totodată, fosta soție a lui Victor Slav a povestit în mediul online ce s-a întâmplat în casa lui Gabi Bădălău.

„Pentru a lămuri toată agitația din presa de azi vă spun doar atât: se exagerează incredibil datorită declarațiilor unui șofer care nici măcar nu a văzut, doar a auzit o ceartă. Nu există agresiuni sau cioburi sau alte lucruri de genul ăsta. Vă rog nu mai exagerați lucrurile”, a precizat Bianca Drăgușanu, pe Instagram.

„Nu sunt Batman, nu mă pot bate cu 2,7,9 bărbați! Nu am lovit în viața mea un câine, darămite un om! Sunt «rea de gură» ca orice om care se mai enervează, dar nu sunt un om agresiv! Nu-mi place să mă cert, nu sunt o persoană conflictuală. Am o fetiță destul de mare care înțelege deja tot. Vă rog nu mai exagerați că nu-mi fac bine aceste lucruri. Am o viață frumoasă cu multe proiecte în care mă implic zilnic. Nu am timp de explicații și circuri. Mulțumesc!”, a încheiat.

Citește și: Bianca Drăguşanu îl acuză pe Victor Slav că nu are grijă de fiica lor, aşa cum se ocupă Gabi Bădălău de copiii săi: „Mai mult influencer decât tată”

Relatările polițiștilor de la fața locului

„La data de 20 noiembrie a.c., în jurul orei 18:00, Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov a fost sesizat de către un bărbat cu privire la faptul că, prietenul său care locuiește într-un apartament din șoseaua Pipera- Tunari, a fost amenințat cu un spray de către concubina sa.

La fața locului, polițiștii au relaționat atât cu apelantul, cât și cu cei doi concubini. Din primele verificări a rezultat faptul că, între aceștia din urmă, ar fi avut loc mai multe discuții contradictorii, iar în urma escaladării acestora, femeia, în vârstă de 42 de ani, l-ar fi amenințat pe concubinul său, în vârstă de 37 de ani, cu un ciob de sticlă.

În cadrul activităților desfășurate, polițiștii au aplicat formularul de evaluare a riscului, în cauză rezultând risc iminent, însă bărbatul respectiv a refuzat emiterea unui ordin de protecție provizoriu.

Cele două persoane nu au necesitat îngrijiri medicale.

Polițiști orașului Voluntari s-au sesizat din oficiu sub aspectul săvârșirii infracțiunii de amenințare.

Până la acest moment, niciunul dintre cei 2 concubini nu a formulat plângere penală prealabilă”, se arată în comunicatul transmis de autorități, potrivit Spynews.ro.

Citește și: Bianca Drăguşanu i-ar fi recunoscut lui Gabi Bădălău că l-a înşelat în timpul relaţiei: „Probabil că îi e rușine, că acest băiețaș e dintr-un alt mediu”

Bianca Drăgușanu și Gabi Bădălău, poveste de dragoste cu năbădăi

Bianca Drăgușanu și Gabi Bădălău formează un cuplu de la începutul anului 2021. În acești aproape patru ani de relație, modelul și afaceristul au trecut prin mai multe certuri și despărțiri.

În urmă cu mai multe luni, invitată în podcastul moderat de Bursucu’, Bianca Drăgușanu a vorbit despre relația pe care o are cu Gabi Bădălău.

„Totul este incert în jurul nostru. Singurul lucru sigur pe care-l știm amândoi este că ne iubim în momentul de față. Aud asta și îmi arată asta. Tot ce pot să-ți spun este că mă iubește și eu îl iubesc. Nu știu cât durează și nu știu de ce suntem sortiți să trecem prin așa ceva amândoi, pentru că nu este ușor”, a declarat Bianca Drăgușanu, la „un PODCAST misto By Bursucu’”.

Foto: Instagram

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton