Florin Piersic a fost externat din spital. Cum se simte marele actor

.

Florin Piersic a fost externat după mai bine de trei săptămâni de spitalizare. În vârstă de 88 de ani, marele actor va începe recuperarea într-o clinică specializată.

Florin Piersic, externat din spital

Actorul Florin Piersic a fost externat luni, 3 iunie 2024, de la Spitalul „Foișor”, unde s-a aflat de la începutul lunii mai din cauza unei infecții puternice. Medicii susțin că evoluția stării sale de sănătate este favorabilă și urmează să fie internat într-o clinică de recuperare.

„În dimineaţa zilei de 3.06.2024, domnul Florin Piersic a fost externat de la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie şi TBC Osteoarticular „Foişor”. Evoluţia pacientului este favorabilă, acesta este conştient, cooperant, se mobilizează singur pe distanţe scurte, iar probele de laborator sunt în limite normale”, au anunțat reprezentanții unității medicale, potrivit Știrile Pro TV.

Aceștia au mai precizat că evoluția stării actorului este favorabilă, peste conștient, este cooperant, se mobilizează singur pe distanțe scurte, iar probele de laborator sunt în limite normale.

La finalul lunii aprilie, Florin Piersic fost operat la genunchi la Spitalul Militar din Cluj Napoca, fiind apoi transportat la „Institutul Inimii” din același oraș din cauza infecției care ajunsese la stimulatorul cardiac. Acolo a fost din nou supus unei intervenții chirurgicale în ziua de Paște, pe 5 mai. Actorul a fost apoi mutat la Spitalul „Matei Balș”, din București.

Mesajul lui Florin Piersic de pe patul de spital

Pe 9 mai, Florin Piersic a fost internat în Spitalul „Foişor” pentru a i se scoate proteza de la genunchi, considerată sursa principală a infecţiei grave care l-a făcut să ajungă pe mâinile medicilor.

Marele actor a transmis un mesaj emoționant de pe patul de spital, în perioada de internare.

„Scumpilor și prea dragilor mei, celor care m-ați purtat în gândurile voastre, m-ați înconjurat cu atâta grijă și iubire, acum când tocmai s-a terminat Săptămâna Mare, vă spun Hristos a Înviat! Cu această ocazie, vă dau și o veste: „sunt viu” și asta datorită minunaților doctori care mă îngrijesc. Mă amuză când văd la premiile Oscar cum vin actorii premiați cu un pomelnic de mulțumiri, dar astăzi chiar vreau să îi pun fiecăruia medalia inimii mele în piept.

Mă refer la Prof. Dr. Adrian Molnar, Dr. Horia Roșianu, Dr. Florin Crișan, Dr. Raed Arafat, Prof. Dr Streinu Cercel. Dr. Adrian Marinescu, eroii mei- Dr. Șerban Dragosloveanu și Dr. Denisa Anastase, împreună cu Dr. Adelina Moise, cea care m-a trimis în lumea viselor în timpul operației, dar… m-a și adus înapoi. Vă iubesc pe toți, oameni buni și vă copleșesc cu recunoștința mea! Tineți-mă aproape, pentru că mai am de spus multe povești minunatului meu public”, a transmis Florin Piersic, potrivit Agerpres.

Foto – Hepta

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton