Fiul Ioanei Maria Moldovan repetă grupa mare la grădiniță. „Mă bucur!” De ce nu l-a dat, încă, la școală

.

Ioana Maria Moldovan a decis să nu dea, încă, băiatul al școală, în clasa 0. Prezentatoarea de la Prima TV are un băiețel, Andrei Ioan, în vârstă de cinci ani și opt luni, cu partenerul ei de viață, Marian Galeș.

Jurnalista a hotărât să îl lase pe Andrei să „mai copilărească” și să repete grădinița, urmând ca anul viitor să intre la clasa 0.

Fiul Ioanei Maria Moldovan repetă grupa mare la grădiniță

“Toamna se numără și bobocii, dar și întoarcerea la grădiniță. Andrei Ioan are 5 ani și 8 luni și repetă grupa mare, pentru că eu, îți spun foarte sincer, nu m-am simțit pregătită să intru în clasa zero. Si cred că nici el așa, cu toată inima. Da, ar fi trebuit să dea niște teste cum se întâmplă în sistemul nostru de învățământ. Ar fi trebuit să renunțăm puțin la joacă și lui încă îi place foarte mult să se joace. Și mă bucur.

Nu am vrut să iau acest an din copilăria lui. O să intre în clasa 0 la 6 ani și 8 luni, nu s-a întâmplat nimic. Așa că ne bucurăm și profităm în ultimul an, înainte de a intra pe băncile școlii”  – a declarat jurnalista, pentru ciao.ro.

Pe lângă activitățile de la grădiniță, fiul Ioanei Moldovan face și sport – înot și fotbal. Și este încurajat de părinții lui să petreacă mult timp în natură.

Ioana Maria Moldovan: „O să intre în clasa 0 la 6 ani și 8 luni”

“Cam așa e toamna noastră. Cu foarte mult ieșit afară, profităm că încă e vreme bună. După grădiniță, merge afară cu tatăl lui, fotbal, face înot la Steaua, engleză, încercăm așa să diversificăm, nu foarte mult, dar să petreacă cât mai mult timp în natură” –  a adăugat prezentatoarea de la Prima TV.

Jurnalista regretă că nu poate sta mai mult cu fiul ei

În cadrul unui alt interviu, jurnalista a dezvăluit că din cauza programului nu poate petrece atât de mult timp cât și-ar dori cu fiul ei.

Citeşte şi: Cât a slăbit Ioana Maria Moldovan în ultimele luni. Vedeta de la Prima TV a apelat la trucurile de remodelare ale Monicăi Anghel

Citeşte şi: Ioana Maria Moldovan, profund îndurerată de moartea lui Edith Gonzalez. Care era legătura dintre cele două

Citeşte şi: Ioana Maria Moldovan, după ce a avut COVID-19: „Sunt un om norocos”

Citeşte și: Ioana Maria Moldovan amână nunta și face doar botezul. Care este motivul deciziei sale

”Mai stau foarte puțin și evident fug la Jurnal. Începem la ora 22:00 până la 23:30 de minute. Am serviciu de noapte cum zice băiatul meu, așa că voi fi la datorie. Sunt pe segmentul când el doarme și, din păcate, pentru că el a început grădinița, îl cam pierd așa pe timpul zilei. Dar eu ajung târziu în noapte, până mă demachiez și am ritualul meu, adorm undeva pe la 2:00 dimineața, iar la ora 7:00 sunt în picioare și îl duc la grădiniță. Este timpul nostru pe care îl petrecem împreună. Evident și în weekend: vineri, sâmbătă și duminică”, a declarat Ioana Maria Moldovan, pentru ego.ro.

Foto – Facebook

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton