Denise Rifai, prima reacție după ce Gigi Becali a anunțat că va candida la președinția României: „Acestea sunt întrebările ROȘII ale momentului”

.

Denise Rifai a spus ce părere are despre decizia lui Gigi Becali de a candida la președinția României. Totodată, jurnalista a vorbit despre președintele interimar Ilie Bolojan și despre candidații Crin Antonescu, Nicușor Dan și Victor Ponta.

Denise Rifai a reacționat după ce Gigi Becali și-a anunțat candidatura la alegerile prezidențiale

Denise Rifai (39 de ani) și-a exprimat punctul de vedere referitor la candidatura lui Gigi Becali (66 de ani) la președinția României. Deputatul AUR a început să strângă semnături, după ce a anunțat că va candida independent pentru funcția de lider al statului. Fostul patron al echipei de fotbal FCSB a mai intrat în cursa prezidențială în 2004 și în 2009, ca președinte al Partidului Noua Generație.

„În situații excepționale, sunt necesare decizii și măsuri excepționale! Tabăra suveranistă vine cu un candidat care va lua mult din voturile de extremă. Gigi Becali e un candidat foarte interesant. E candidat de Tur 2. Așteptăm mișcările pe cealaltă parte a eșichierului politic. Cine ar putea fi candidatul care ar avea cele mai multe șanse pentru turul 2? Crin Antonescu? Nicușor Dan? Sau Ilie Bolojan?! Aud des acest nume”, a scris prezentatoarea de la Kanal D, la Instagram Story.

Citește și: Ce spune Denise Rifai despre votanții lui Călin Georgescu: „E o realitate” / Video

Ce spune Denise Rifai despre ceilalți candidați, Crin Antonescu, Nicușor Dan și Victor Ponta

Realizatoarea emisiunii „40 de întrebări cu Denise Rifai” a vorbit și despre președintele interimar Ilie Bolojan, dar și despre candidații Crin Antonescu (65 de ani), Nicușor Dan (55 de ani) și Victor Ponta (52 de ani).

„Marcel Ciolacu a anunțat că llie Bolojan NU va candida. Îl întreabă, totuși, cineva și pe Ilie Bolojan?”, a întrebat Denise Rifai ironic, la Instagram Story.

„Va candida totuși Ilie Bolojan???! Ar reuși Ilie Bolojan să adune voturi din cele mai multe segmente de votanți (USR + PNL + UDMR + indeciși + 1/5 suveraniști)???! Vom vedea o răsturnare spectaculoasă de situație în coaliție?! Sau! Ar trebui să vedem această răsturnare spectaculoasă de situație în coaliție în contextul noilor candidați prezenți la linia de start?! Acestea sunt întrebările ROȘII ale momentului. Întrebări și negocieri care au loc la foc continuu în aceste zile. Miza care este?! Să existe candidați reprezentativi pentru fiecare segment de votanți în parte”, a mai scris jurnalista în mediul online.

Citește și: Plecări controversate din televiziune. Înaintea juraților „Chefi la cuțite”, alte vedete au rupt legătura cu posturile care le-au propulsat către succes

Cum îl descrie Denise Rifai pe Ilie Bolojan, președintele interimar al României

Până la acest moment, Gigi Becali, Nicușor Dan și Victor Ponta au anunțat că vor candida independent, în timp ce Crin Antonescu este candidatul sprijinit de coaliția formată din PSD, PNL și UDMR.

„Dacă Ilie Bolojan ar candida, ar trebui s-o facă tot ca independent. Constituțional vorbind, președintele interimar al României doar ca independent ar putea intra în această bătălie. Cumva, toți candidații, în afara lui Crin Antonescu, ar fi «independenți». Miza Dreptei la aceste alegeri atât de contestate este să ofere votanților un profil de candidat «votabil», care să creeze emulație și să reușească astfel să între în turul II.

După cum vedem, a venit vremea oamenilor și a proiectelor, indiferent de partidele din care provin. Oamenii votează oameni. Nu mai votează partide! Suveraniștii clar vor avea candidat în turul II. Rămâne de văzut cum va juca dreapta. Dacă vor fi trei candidați în loc de unul singur, din cauza fragmentării votului, riscul cel mare este ca finala prezidențială să fie jucată între doi candidați suveraniști.

Negocierile sunt mari, intense, mizele pe măsură. Mă tem că dacă nu se va interveni punctual, cu cea mai bună soluție, lucrurile nu vor arată prea bine la final de drum”, a mai scris Denise Rifai, pe rețelele sociale.

Despre Ilie Bolojan, Denise Rifai mai scrie: „Tot pe dreapta mai avem ceva, numele unui candidat cunoscut ca un tip muncitor, cu rezultate. O imagine nouă, un tip interesant pentru multe categorii de votanți și pe care îl recomandă proiectele implementate cu succes la nivel local”.

Citește și: Semnul făcut de Cristela Georgescu la protestele pentru Călin Georgescu. Elena Udrea l-a folosit și ea în trecut

Jurnalista își dorea o dezbatere între Victor Ponta și Crin Antonescu

Denise Rifai a mai dezvăluit că și-ar fi dorit o dezbatere prezidențială între Victor Ponta și Crin Antonescu, „strict la nivel de spectaculozitate oratorică, după atâția ani de tăcere”.

„Dar România este astăzi într-o altfel de etapă, unde valul schimbării este foarte mare și revolta împotriva clasei politice a atins un nivel înspăimântător”, mai spune jurnalista.

Citește și: Călin Donca vrea să îi ia locul lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale: „Mi se pare normal să candidez”

Denise Rifai și Andrei Caramitru, de acord în privința lui Ilie Bolojan

În încheiere, Denise Rifai a făcut trimitere la o analiză realizată de economistul Andrei Caramitru (48 de ani), fiul cel mare al regretatului actor și fost ministru al Culturii Ion Caramitru (n. 1942 – d. 2021), care îl roagă public pe Ilie Bolojan să candideze.

„Vă las mai jos analiza lui Andrei Caramitru. Îl respect, îl apreciez și consider că este una dintre cele mai cool și pregătite voci pe care le avem astăzi în România, apropos de tot ce înseamnă analiză economică, financiară și socială. Un tip smart cum mi-aș dori să fie într-o zi și președintele meu. Vă las să citiți și mi-ar plăcea să urmăriți cu atenție scena politică în următoarele zile. La mijloc, chiar se află viitorul nostru! Care.. se joacă!”, a concluzionat prezentatoarea TV.

Andrei Caramitru l-a rugat public pe Ilie Bolojan să candideze independent la președinția României.

„ÎL ROG pe dl Bolojan să candideze ca independent. Să anunțe asta. Societatea îl va susține și sunt sigur că și clasa politică va înțelege momentul și va susține. Nu există alternativă – cine? Cristela, Elena, Nicușor, Crin, Ponta, Gigi? Cine? Hai să fim serioși. Situația e gravă și TREBUIE să ne stabilizăm. Candidează președintele în funcție și câștigă. E simplu! Însă – trebuie însă să fie INDEPENDENT și să fie deschis și echidistant de TOATE partidele. Dar TREBUIE să candideze. Nu există altă soluție rațională”, a scris Andrei Caramitru pe Facebook.

Foto: Instagram

Ultima modificare februarie 28, 2025 1:08 pm

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale