De la cine a primit Smiley sacoul cu imprimeu special purtat la petrecerea de nuntă. „A fost alături de mine de peste 20 de ani!”

.

Nunta lui Smiley cu Gina Pistol va rămâne mult timp subiect de discuție în rândul publicului. Cele două vedete și-au legat în mod oficial destinele pe 27 mai, în cadrul unui eveniment memorabil, la care au participat circa 300 de persoane – familie, prieteni, colegi de breaslă.

Smiley și Gina și-au impresionat invitații cu ținutele purtate la cunuina civilă și religioasă, însă marea surpriză a fost la petrecere, când Gina a îmbrăcat cea de-a doua rochie de mireasă în care a strălucit, iar Smiley, un sacou inedit, personalizat, primit în dar de la vechiul și bunul său prieten CRBL. Fostul coleg din trupa Simplu i-a oferit lui Smiley un sacou imprimat cu un colaj foto deosebit, cu imagini cu el și Gina.

„Suntem prieteni de peste 20 de ani!”

„Sacoul e cadou de la CRBL. El are darul ăsta. Mi-a făcut întotdeauna niște cadouri personalizate, cu însemnătate emoțională pentru noi doi în general. A fost alături de mine de peste 20 de ani. Suntem prieteni de peste 20 de ani și mereu mă surprinde cu câte o treabă. Și-a făcut sacoul cu poze cu mine și cu Gina. Inclusiv vesta și-a făcut-o cu poze cu mine și cu Gina, pentru că știa că sacoul mi-l lasă mie, și a vrut și el o amintire”, a declarat Smiley în emisiunea lui Cătălin Măruță.

„Luna de miere va fi în sudul Franței!”

O altă surpriză pentru proaspeții însurăței a fost cadoul nașilor. Părinții spirituali ai mirilor le-au oferit în dar o vacanță în sudul Franței, drept luna de miere. Smiley s-a declarat entuziamat de surpriza nașilor și spuen că nu a mai vizitat acea parte a Farnaței până acum.

Luna de miere va fi în sudul Franței. Plecăm săptămâna viitoare. Luna de miere este cadou de la nași, ca să înțelegeți. Ei au zis ‘Băi, hai că vă trimitem noi undeva unde e frumos. Nu am fost niciodată în sudul Franței și ne-au surprins cu cadoul acesta senzațional, și abia așteptăm să mergem” – a adăugat artistul.

„Este o zi pe care ne-o dorim mai lungă!”

Gina și Smiley au trăit cu intensitate maximă ziua de sâmbătă. Cei doi au fost extrem de emoționați, dar și fericiți la marele eveniment.

Citeşte şi: Gina Pistol și Smiley, primele declarații după ce au devenit soț și soție. Imagini din locația de vis în care are loc petrecerea nunții / Video

Citeşte şi: Fiica lui Smiley și a Ginei Pistol, show la nuntă: „Josephine a dansat balet, s-a făcut cerc în jurul ei”/ Foto exclusiv

Citeşte şi: Cum se înțelege Gina Pistol cu mama lui Smiley? Soacra vedetei, declarații după nuntă: „O iubesc așa cum e”

Citeşte şi: Andra, Sorin Bontea și Irina Fodor, marii absenți de la nunta lui Smiley cu Gina Pistol! Imagini cu vedetele care au petrecut până-n zori

„O zi foarte emoționantă pentru noi, așa cum probabil este pentru toți cei care se căsătoresc și probabil înțeleg prin ce trecem. E o avalanșă de trăiri, de lucruri de făcut, un mix de bucurie cu grija, o combinație între trăirea momentului în adâncul sufletului și entuziasmul întâlnirii cu toți cei dragi care se bucură pentru noi, o succesiune de râs și plâns de bucurie, dar și de a savura fiecare secundă cât mai mult.

Este o zi pe care parcă ne-o dorim mai lungă, pentru că ne-am gândit mult la cum va fi, ne-am tot imaginat-o în fel și chip și am vrea să ne bucurăm în tihnă de fiecare detaliu, de fiecare invitat, de fiecare privire, zâmbet sau dans. Însă, dincolo de toate momentele acestei zile și de încărcătura emoțională cu care vin ele la pachet, noi ne-am promis că astăzi și mereu ne vom îmbrățișa, vom dansa, ne vom bucura de fiecare secundă de „împreună”!” –
a declarat Gina Pistol, în ziua nunții ei.

Foto – Instagram

Ultima modificare mai 31, 2023 2:31 pm

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale