Adriana Bahmuțeanu inițiază astăzi procedurile de succesiune pentru averea celui de-al doilea soț, Silviu Prigoană, care s-a stins din viață pe 12 noiembrie. Fosta prezentatoare TV se află în prezent în sala de judecată, alături de avocata sa, unde luptă pentru custodia celor doi copii ai lor, Maximus și Eduard. După ce nu a avut acces la copiii ei timp de peste 10 zile, Adriana se judecă acum în instanță cu Honorius Prigoană, fiul cel mare al fostului ei soț.
Cuprins
Motivul pentru care Adriana Bahmuțeanu și Honorius, fiul cel mare al lui Silviu Prigoană, se judecă
Adriana Bahmuțeanu (50 de ani) este revoltată de faptul că nu are acces la copiii ei, care locuiesc în vila tatălui lor, alături de frații vitregi mai mari. Honorius și Silvius sunt copiii regretatului om de afaceri din primul său mariaj. Fosta prezentatoare TV susține că Honorius și Silvius i-au întors pe băieții ei împotriva sa, la mijloc fiind moștenirea tatălui lor. A încercat să rezolve problema pe cale amiabilă, printr-o scrisoare deschisă și apeluri la DGASPC, dar fără succes. Așa a ajuns astăzi în sala de judecată, potrivit Viva.ro.
„Eu sunt mama lor legală. Este firesc. Dacă un copil pățește ceva, eu sunt responsabila legală. Dacă face o boacănă, o prostie, o greșeală, eu sunt cea responsabilă. Eu sunt cea responsabilă de viața lor, de educația lor, de sănătatea lor. Nu există să fie altă persoană. Sigur, ei pot avea legături cu frații vitregi. Nu mă voi opune să-i viziteze. Chiar voi încuraja relațiile cu frații, chiar dacă până la moartea tatălui au fost inexistente, reci, deci întrerupte, dar se pot repara pentru că ei rămân frați pe viață.
Problema este că fratele mai mare și-a intrat în rolul de tată, iar copiii sunt într-o confuzie. Ei nu mai știu acum cine este autoritatea parentală. Aici este problema și de asta am apelat la DGASPC, ca să consilieze copiii și să le spună că mama e mama, tata e tată și fratele e frate. În momentul ăsta ei sunt în grija mea”, a spus Adriana Bahmuțeanu, înainte de a intra în sala de judecată.
„Mă voi ocupa să aflu care este, de fapt, miza financiară a acestei povești urâte.”
Fosta prezentatoare TV critică autoritățile pentru lipsa de implicare, susținând că situația ar fi trebuit să fie deja rezolvată.
„DGASPC este interesată de starea publică a minorului, în schimb trebuia să fie interesat de starea emoțională a unui minor aflat într-o situație teribilă de viață. Îi moare un părinte și nu este lăsat să ia legătura, să își strângă în brațe mama, celălalt părinte rămas în viață. Asta ar trebui să fie preocuparea lor”, a mai declarat Adriana Bahmuțeanu.
Înainte de a intra în sala de judecată, Adriana Bahmuțeanu a subliniat că este pregătită să facă orice pentru a-și recupera copiii. Astăzi, vedeta va deschide succesiunea lui Silviu Prigoană, pentru a vedea despre ce sumă de bani este vorba. Adriana susține că Honorius și Silvius Prigoană îi țin copiii pentru moștenire.
„Azi deschidem succesiunea și mă voi ocupa să aflu care este, de fapt, miza financiară a acestei povești urâte. Ceva miroase urât acolo și cu siguranță nu este vorba despre sentimente fraterne. Este vorba de bani”, a continuat Adriana Bahmuțeanu.
Un alt lucru care a deranjat-o pe Adriana a fost faptul că fiii ei de 14 și 17 ani au lipsit de la școală în săptămâna care a trecut. Eduard și Maximus au revenit recent la programul normal, la intervenția mamei lor, pe care au îmbrățișat-o abia la o săptămână după decesul lui Silviu Prigoană.
Adriana Bahmuțeanu susține că își dorește să restabilească ordinea și să asigure un mediu stabil pentru copiii săi. Tatăl lor, Silviu Prigoană, a murit la 60 de ani din cauza insuficienței cardio-respiratorii acute, consecutivă unui infarct miocardic.
Foto: VIVA!
Ultima modificare noiembrie 22, 2024 12:34 pm